ATENȚIE. 247 de persoane date jos din autobuzele Urbis în ultima săptămână

Sunt multe problemele de pe mijloacele de transport în comun din zona Baia Mare. Dincolo de mirosul insuportabil de multe ori pe care trebuie să îl înduri din cauza unora care nu ar avea ce să caute în aceste mijloace, mai avem de a face cu cei care circulă ca și cum aceste troleibuze și autobuze ar fi ale lor. Adică fără bilet sau abonament valabil.

Dovadă – sutele de persoane care au fost date jos de polițiștii locali din aceste mijloace de transport în comun în ultimele zile. Potrivit Poliției Locale Baia Mare, „în zilele de 22-23.04.2024 orele 11.00-13.00, respectiv în zilele de 24-25.04.2024, orele 19.00-21.00, respectiv in 26.04.2024, orele 13.00-15.00, au fost desfăsurate acțiuni comune pe mijloacele de transport în comun, cu angajații URBIS, cu un efectiv de 4 polițiști locali. Au fost aplicate 2 sanctiuni contraventionale de catre angajatii Urbis, iar alte 247 persoane au fost avertizate verbal și date jos din mijloacele de transport în comun”.

Problema este că aceste amenzi de cele mai multe ori nu se achită și rămân ca și datorii. Și atunci e clar că amenzile nu au efectul scontat.

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA