SERVICIUL DE AJUTOR MALTEZ. Proiectul ”Prim Răspuns în Comunitate”, un real succes

Caravana ”Prim Răspuns în Comunitate”, noul proiect al voluntarilor de la Serviciul de Ajutor Maltez Baia Mare, s-a dovedit a fi un real succes. Scopul proiectului este de a veni în mijlocul și în sprijinul maramureșenilor și peste 1.250 de vizitatori au înțeles importanța primului răspuns în comunitate în caz de dezastru sau catastrofă.

”Au descoperit ce înseamnă primul ajutor și cât de important este să intervină rapid pentru a salva viața unei persoane aflată într-o situație critică. Au înțeles cât de importantă este siguranța lor, au învățat cum să comunice atunci când trebuie să sune la 112, au învățat să ceară ajutor în situații deosebite”, transmite Serviciul de Ajutor Maltez Baia Mare.

Participanții au învățat și experimentat practic proceduri și tehnici de resuscitare cardio-pulmonară, verificarea stării de conștiență, verificarea respirației, compresiile toracice. Ei au avut ocazia să se familiarizeze cu manevrele și procedurile operaționale în situații de urgență, dar și cu mijloacele și echipamentele specifice de intervenție pe care Serviciul de Ajutor Maltez Baia Mare le va operaționaliza în caz de nevoie: Postul Medical Avansat, Postul de Prim Ajutor, Centrul Mobil Multirol de Intervenție, Centrul Mobil de Comandă și Coordonare a Intervenției, Autospeciala de Primă Intervenție, Autospeciala de Prim Ajutor și Asistență Medicală.

”A fost o plăcere să ne aflăm în mijlocul maramureșenilor la Liceul Tehnologic de Transporturi Autor din Baia Sprie, Liceul cu Program Sportiv din Baia Mare și în Piața Eroilor din Târgu Lăpuș, unde voluntarii Serviciul de Ajutor Maltez Baia Mare au demonstrat încă o dată că voluntariatul este despre pasiune, despre dragoste pentru aproapele tău, despre atașament față de comunitatea în care trăiesti, despre a transforma imperfecțiunea societății în perfecțiunea comunității”, punctează Serviciul de Ajutor Maltez Baia Mare.

Prin proiectele desfășurate, voluntarii de la Serviciul de Ajutor Maltez Baia Mare continuă o tradiție de aproape zece secole a Ordinului de Malta (Order of Malta) în sprijinirea celor bolnavi, a celor săraci și a celor marginalizați din societate.

Maria STOICA

GlasulMaramuresului
GlasulMaramuresului