ATENȚIE ȘOFERI. Serviciul de emitere al rovinietei, posibil întrerupt

CNAIR anunță că, la noapte, ar putea apărea o serie de probleme în emiterea rovinietei, în intervalul orar 19.09.2023 ora 23:00 – 20.09.2023 ora 01:00, din cauza unor lucrări de mentenanță.

”CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale din România că în intervalul 19.09.2023 ora 23:00 – 20.09.2023 ora 01:00, există posibilitatea ca activitatea de emitere a rovinietelor și peajelor, în punctele de distribuție aparținând OMV PETROM MARKETING SRL, să se desfășoare cu întreruperi, ca urmare a efectuării unor lucrări de mentenanță ale sistemului informatic propriu al distribuitorului.

În aceste condiții, pentru a evita aplicarea unor sancțiuni contravenționale, în situația în care nu se reușeste achitarea rovinietei/peajului în punctele de distribuție ale OMV PETROM MARKETING SRL, utilizatorii au obligația de a achita tarifele prin intermediul portalului www.erovinieta.ro, a aplicației mobile etarife, în punctele de distribuție ale celorlalți distribuitori autorizați sau prin intermediul serviciului de mesaje scurte (SMS)”, precizează oficialii instituției, într-un comunicat de presă.

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA