
AVERTISMENT. Sancțiuni drastice pentru comerțul ilegal cu florile de mină
Oficialii Gărzii de Mediu Maramureș atrag atenția că există o serie de norme legislative care trebuie respectate în cazul comercializării florilor de mină. Sancțiunile pentru cei care încalcă legea sunt usturătoare.
”Bogăția subterană a mai păstrat prin casele noastre frumusețea florilor de mină. Pentru că au fost sesizate persoane fizice și juridice care desfășoară activitatea de comercializare a acestora, facem următoarele precizări. Comercializarea pe piața internă, intracomunitară şi exportul în orice scop al florilor de mină se poate face numai cu acordul autorităţii competente pentru protecţia mediului, cu avizul prealabil al Academiei Române. Sanctiunile stabilite în actele normative pentru nerespectarea acestor prevederi legale pot avea valori de până la 15.000 lei pentru persoane fizice şi 100.000 lei pentru persoane juridice”, spun reprezentanții instituției.
Ana-Maria HOJDA