BAIA MARE. Bărbat de 51 de ani, găsit decedat în propria locuință

O nouă tragedie a avut loc în Baia Mare, ieri seară. Locatarii unui bloc de pe bd. Regele Mihai I au chemat poliția locală, existând suspiciuni privind un vecin de-al lor. Ajunși la fața locului, polițiștii locali au chemat autoritățile pentru a sparge ușa și a pătrunde în imobil. Din păcate, temerile locatarilor s-au adeverit, bărbatul de 51 de ani fiind găsit fără suflare în apartament.

”Aseară, la ora 19.20, un echipaj al Poliției Locale a sesizat Poliția municipiului Baia Mare că într-un apartament situat pe bulevardul Regele Mihai I s-ar afla o persoană decedată.

La fața locului, cu sprijinul unui echipaj al I.S.U. Maramureș a fost forțată ușa de acces, iar în imobil a fost identificat cadavrul unui bărbat în vârstă de 51 de ani.

Corpul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Maramureș în vederea efectuării autopsiei, iar polițiștii continuă cercetările în acest caz”, arată IPJ Maramureș.

 

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA