BAIA MARE. Clădirea inspectoratului școlar intră în renovare, din acest an

Nu doar unele unități de învățământ din județ au nevoie urgentă de renovare, ci și clădirea Inspectoratului Școlar Județean Maramureș. Pe lângă faptul că unele birouri sunt neîncăpătoare și în spații inadecvate, s-a descoperit și faptul că în subsolul instituției se află o concentrație periculoasă de radon, care este nocivă pentru sănătate.

Procesul de reabilitare va începe anul acesta, chiar în perioada următoare, a precizat inspectorul general al ISJ Maramureș, Mihai Pop.

”Avem un proiect de reabilitare și de refuncționalizare. Va trebui să rezolvăm problema spațiului tehnic și a zonei administrative. Colegii de acolo sunt oarecum în subsolul clădirii. Au fost identificate niște gaze de radon care afectează în timp sănătatea, nu avem lumină naturală, sunt multe situații care au cerut această investiție. Va fi regândit tot spațiul, și energetic. Sperăm să cheltuim banii pe care îi avem în cont anul acesta pentru investiție și să facem progrese importante. Într-o lună am putea să dăm startul lucrărilor, dacă nu vom avea contestații, ar trebui să începem să lucrăm la acoperiș”, a declarat Mihai Pop, inspector școlar general al ISJ Maramureș.

Clădirea va fi recompartimentată și unele birouri mutate

Procesul de reabilitare presupune o recompartimentare a clădirii. Printre altele, zona de secretariat va fi lărgită și vor exista și scaune de așteptare, pentru a oferi alte condiții celor care se prezintă aici, cu diverse probleme sau documente. De asemenea, în subsol, unde există problema radonului, va fi amenajată o sală de ședințe, care va fi folosită mult mai rar.

”Clădirea este una cu stâlpi și compartimentată cu pereți de rigips și ea poate fi recompartimentată. La subsol zona poate fi izolată și va fi făcut un planșeu care să elimine acele gaze, și-n zona respectivă vom face o sală de ședințe, care va fi folosită mult mai rar. Spațiul tehnic al colegilor va fi mutat acolo unde se ală acum sala de ședințe. Vom mai avea un etaj, în pod am gândit un spațiu de birouri și de întâlniri unu la unu, s-a gândit o sală de odihnă, unde colegii să poată lua masa.

De asemenea, sunt regândite spațiile sanitare, spațiul de front office și biroul inspectorului general va fi gândit undeva la intrare, aici la etaj, pentru a putea prelua toți vizitatorii, cei care vin la partea de secretariat, pentru că aici vin foarte mulți. Vrem să lărgim spațiul, să avem și locuri de așteptare. Recompartimentarea este necesară și pentru reorganizare, când va apărea și o instituție adiacentă care se va ocupa de inspecția școlară. Vom vedea.

Noi trebuie să fim în școli. Colegii vor sta mai puțin prin birouri, sper să putem să reușim să facem asta. Pentru colegii de la partea administrativă avem soluții. Aici în curte, avem Casa Corpului didactic și vom apela la spațiile lor”, a mai precizat Mihai Pop.

Lucrările de reabilitare se vor întinde pe durata a trei ani de zile și se derulează prin Ministerul Educației.

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA