
Baia Mare. Consilierii municipali se întrunesc în videoconferință
Consiliul Local al Municipiului Baia Mare se va reuni în ședință extraordinară luni, 15 iunie 2026, începând cu ora 12:00. Ședința se va desfășura prin mijloace electronice, pe platforma de videoconferință Cisco Webex.
Pe ordinea de zi figurează mai multe proiecte de hotărâre cu impact asupra activității administrative, culturale și economice a municipiului.
Unul dintre proiecte vizează aprobarea organizării, de către Municipiul Baia Mare, în parteneriat cu Teatrul Municipal Baia Mare și Camera de Comerț și Industrie România–China, Filiala Maramureș, a spectacolului de dans chinezesc „Frumusețe nemărginită: Harul dansului clasic chinezesc – cu ocazia Zilei Internaționale a Dialogului Între Civilizații”. Evenimentul este programat să aibă loc în data de 1 iulie 2026, la Sala Mare a Teatrului Municipal.
Tot în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie România–China, Filiala Maramureș, aleșii locali vor analiza un proiect privind atribuirea în folosință gratuită a unei construcții de tip pavilion, aflată în proprietatea publică a municipiului.
Pe agenda ședinței se află și un proiect referitor la respingerea plângerii prealabile formulate de Compania Națională „Loteria Română” S.A. împotriva unei hotărâri adoptate de Consiliul Local în luna aprilie a acestui an.
De asemenea, consilierii vor dezbate un proiect privind îndreptarea unei erori materiale dintr-o hotărâre referitoare la autorizarea unei societăți comerciale pentru desfășurarea activităților de jocuri de noroc într-o locație din municipiu.
Un capitol important al ședinței este dedicat turismului local. Consiliul Local va lua în discuție încetarea valabilității unei hotărâri adoptate în anul 2024 privind asocierea pentru înființarea Organizației de Management al Destinației Baia Mare, precum și inițierea unor noi demersuri pentru constituirea acestei structuri. În acest sens, vor fi supuse aprobării modelul de statut și procedura de selecție a membrilor fondatori.
Nu în ultimul rând, pe ordinea de zi se regăsește un proiect de modificare a unei hotărâri recente privind asocierea dintre Municipiul Baia Mare și Consiliul Județean Maramureș pentru înființarea societății comerciale „ECO MANAGEMENT MARAMUREȘ” SRL.
Toate proiectele de hotărâre vor fi supuse dezbaterii și votului consilierilor locali în cadrul ședinței extraordinare de luni.








