BAIA MARE. Decizia Înaltei Curți de Casație în cazul Doru Dăncuș

Baia Mare trăiește periculos. La doar o zi de la confirmarea în funcția de viceprimar cu atribuții de primar, Ioan Doru Dăncuș află că Înalta Curte de Casație și Justiție respingea în 4 decembrie recursul său, ca fiind Inadmisibil. Aflați mai jos despre ce este vorba:

„Detalii soluţie: Decizia nr. 2463: Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de intervenientul Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, prin Preşedinte Ioan Doru Dăncuş, împotriva deciziei nr. 498 A din 21 martie 2023 şi a încheierii din 30 mai 2023, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă. Definitivă”, se arată în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ce spune Doru Dăncuș: „Este condamnabilă dezinformarea promovată de PNL prin diverse oficine de propagandă cum că aș fi pierdut definitiv procesul de excludere din PNȚCD, ceea ce nu este adevărat. Dosarul pe care ei il prezintă ca fiind o decizie definitivă pronunțată de ICCJ cu privire la excluderea mea este din dosarul 26322/3/2022, care, așa cum se poate verifica pe portalul instantelor, priveste recursul la o cerere de intervenție într-un litigiu privind conducerea PNȚCD si nu excluderea mea din PNȚCD. Eu, ca persoană fizică, nu sunt nici reclamant și nici pârât in acel dosar. Cei care își doresc atât de mult sa mă dea la o parte deoarece le este frică de mine, nici nu mai verifică informațiile, nu corelează dosarele, arătând încă o dată cât de disperați sunt și cât de furioși sunt ca nu le-a ieșit jocul „de-a primarul”….
Mai incet cu dezinformarea pe scari!”.

Glasulmm.ro

GlasulMM
GlasulMM