BAIA MARE. Doar 4% din deșeurile generate sunt colectate separat

Situația colectării deșeurilor pe cele patru fracții este în continuare dezastruoasă la nivelul județului nostru, după cum arată și datele prezentate de Garda de Mediu Maramureș.

Inclusiv municipiul reședință de județ Baia Mare nu face deloc cinste la acest capitol. Potrivit conducerii instituției, anul trecut, doar puțin peste 4% din totalul deșeurilor generate de populație în Baia Mare, au fost colectate pe cele patru fracții.

”Luat la nivelul județului, procentul de pregătire pentru reutilizare și reciclare a deșeurilor municipale colectate separat a fost de circa 20%. Rata de colectare separată este cam de 15%. Dau exemplu municipiul Baia Mare, unde din cantitatea de deșeuri colectate separat, s-a reciclat 50%, dar rata de colectare este de 4,1%. Adică doar 4,1% din cantitatea totală de deșeuri generată de municipiul Baia Mare este colectată separat pe cele patru fracții”, a declarat Marcela Chindriș, comisar șef al Gărzii de Mediu Maramureș.

24 de primării au fost amendate

În urma controalelor pe acest segment, au fost în continuare găsite numeroase disfuncționalități, iar 24 de primării din județ s-au ales și cu o amendă din partea comisarilor Gărzii de Mediu Maramureș.

”Pentru neimplementarea colectării separate, am aplicat anul trecut 24 de amenzi, în valoare totală de 315.000 lei. Ce am punctat în fiecare an și o facem din nou, este faptul că administrațiile publice locale au posibilitatea să-și organizeze sistemul de colectare separată, chiar dacă SMID-ul nu este funcțional, pentru că legislația le permite să încheie contracte cu operatori autorizați pentru colectarea unor astfel de deșeuri.

Autoritățile administrației publice locale asigură și răspund pentru colectarea separată, transportul și neutralizarea, valorificarea și eliminarea finală a deșeurilor, inclusiv a deșeurilor menajere periculoase”, a mai precizat Marcela Chindriș.

Ana-Maria HOJDA

GlasulMM
GlasulMM