BAIA MARE. Minor reținut pentru 24 de ore pentru furt din magazine

Un minor de doar 15 ani a fost reținut de polițiști, fiind cercetat pentru furturi din societăți comerciale. Acesta a intrat în vizorul poliției după ce ar fi sustras un aparat de ras, iar ulterior s-a aflat că tânărul ar fi răspunzător și pentru alte infracțiuni similare din magazine.
”Activitățile informativ operative desfășurate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Baia Mare, au condus la identificarea unui tânăr de 15 ani, din municipiu, bănuit de comiterea infracțiunilor de furt și furt calificat.
În baza probatoriului administrat de polițiști, față de cel în cauză a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
În fapt, polițiștii au demarat activitățile de cercetare și investigare la data de 25 iulie a.c., când cel în cauză ar fi sustras din incinta unui centru comercial un aparat de ras, în valoare de 269 de lei. În urma extinderii cercetărilor, polițiștii au stabilit că tânărul este bănuit de comiterea mai multor fapte de furt respectiv furt calificat din societăți comerciale.
Sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale”, au precizat reprezentanții IPJ Maramureș.
Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA