BAIA MARE. Noi și noi rable depistate „uitate” prin parcările din municipiu

Săptămânal, polițiștii locali găsesc mașini considerate a fi abandonate pe domeniul public.  Unele dintre ele sunt în parcările publice și arată clar că mașina nu a fost folosită de multă vreme, iar altele sunt parcate pe străzile mai puțin cunoscute din oraș și ocupă locuri de parcare în mod nejustificat.

În ultima săptămână, polițiștii locali din cadrul Biroului Circulație care execută controlul în parcările publice cu plată de pe raza municipiului Baia Mare au întocmit un număr de 50 înștiințări pentru lipsă tichet de parcare, în valoare de 2500 lei și 19 procese verbale de constatare a contravenției în valoare de 2850 lei. Tot polițiștii locali din cadrul Biroului Circulație au depistat și luat în evidență un număr de 7 autovehicule posibil abandonate pe domeniul public, proprietarii acestora fiind somați să le ridice voluntar de pe domeniul public în termen de 10 zile de la data primirii somațiilor.

Marcel ȘERBAN

dh
dh