BAIA MARE. Peste 100 de contravenții constatate de Poliția Locală. Pentru ce s-au dat amenzile

Polițiștii locali din Baia Mare au constatat în ultima săptămână nu mai puțin de 116 contravenții, valoarea amenzilor aplicate fiind în cuantum de 25.555 lei. Cele mai multe (58) contravenții constatate au fost la HCL.nr.251/2012 în valoare de 7.500 lei pentru săvârșirea unor fapte precum „operațiunea de blocare/ridicare se realizează asupra autovehiculelor și vehiculelor de orice fel staționate neregulamentar pe domeniul public și /sau privat de pe raza Municipiului Baia Mare, inclusiv drumurile publice în una din următoarele situații:în locurile special amenajate autovehiculelor pentru persoanele cu handicap și în alte locuri de parcare rezervată, se supun blocării/ ridicării autovehiculele sau vehiculele de orice fel care blochează sau limitează accesul pe căile de acces-intrări/ieșiri –în instituțiile publice, școli, biserici, spitale, parcări, garaje, piețe, târguri, oboare, precum și pe proprietățile alăturate drumurilor publice”.

Urmează 36 de contravenții privind încălcarea dispozițiilor prevăzute de OUG.nr.195/2002, respectiv RA.OUG.nr.195/2002 în valoare de 8.555 lei privind Codul Rutier, pentru circulație pe un sector de drum pe care accesul este interzis, se interzice oprirea voluntară a vehiculelor în zona de acțiune a indicatorului ,,Oprirea interzisă”, se interzice oprirea voluntară a vehiculelor pe trecerile pentru pietoni ori la mai puțin 25 m înainte si după acestea, se interzice oprirea voluntară a autovehiculelor în intersecții, inclusiv cele cu circulație în sens giratoriu, precum și zonele de preselecție unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora la o distanță mai mică de 25 m de colțul intersecției, se interzice pietonilor și persoanelor asimilate acestora să traverseze drumul public prin alte locuri decât cele permise, respectiv se interzice oprirea staționarea voluntară a vehiculelor în stațiile mijloacelor de transport public de persoane, precum și la mai puțin de 25 m înainte și după acestea”.

„Au fost constatate 13 contravenții la Legea nr.61/1991 în valoare de 4.000 lei pentru săvărșirea săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene ,proferarea de injurii,expresii jignitoare sau vulgare, tulburarea liniștii locatarilor între orele 22:00-08:00 și 13:00-14:00 de către orice persoană prin producerea de zgomote ,larmă sau prin folosirea oricărui aparat,obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobilele cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinatate a acestora, refuzul unei persoane de a da relații pentru stabilirea identității sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliției ,la cererea ori la invitația justificată a organelor de urmărire penală sau de menținere a ordinii publice ,aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu, apelarea în mod repetat, la mila publicului, de către o persoană aptă de muncă, precum și determinarea unei persoane la săvârșirea unor astfel de fapte, tulburarea fără drept a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă sau consumul de băuturi alcoolice în pe drumuri publice, în parcuri, pe stadioane și terenuri sportive, instituții culturale, săli de spectacole, instituții sau unități economice, în toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări, aeroporturi de stat și privat sau alte locuri prevăzute de lege”.

Tot în ultima săptămână au fost constatate de polițiștii locali un număr de 2 contravenții la Legea nr.448/2006 pentru „parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoanele cu handicap”, amenda în acest caz fiind cuprinsă între 2000 și 10.000 lei.

Marcel ȘERBAN

 

dh
dh