BAIA MARE. Policlinica 2 intră în renovare

Aleșii Consiliului Județean au votat în ședința extraordinară de ieri, un proiect de hotărâre prin care se dorește reabilitarea Policlinicii 2 din Baia Mare. Acest obiectiv are nevie urgentă de reparații, deoarece starea ei este una deplorabilă.

”Un  proiect la care țin foarte mult, pentru că e vorba de Policlinica 2 care se ocupă de partea de recuperare și care este una dintre cele dezastruoase unități din județul Maramureș li pentru care avem un proiect de reabilitare integrală, astfel încât să putem să o reabilităm și să o dotăm corespunzător și pe viitor cetățenii din municipiul Baia Mare și din Maramureș să se poată bucura de cele mai bune condiții aici. Să știți că partea aceasta de recuperare este foarte cerută, gradul de ocupare este foarte ridicat și de aceea merită efortul nostru de a depune această cerere de finanțare, care sunt sigur că va fi finanțată. Ea va fi depusă cu un punctaj foarte bun, fiind unitate spitalicească”, a declarat Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș.

Cererea de finanțare va fi depusă pe creșterea eficienței energetice. Dincolo de acest aspect s-a luat în considerare și partea de dotări, dar și creșterea gradului de ocupare. Policlinica 2 va fi dotată și cu panouri fotovoltaice, iar cel mai târziu în week-end va fi trimisă cererea de finanțare.

 

Ana-Maria HOJDA

 

 

GlasulMM
GlasulMM