BAIA MARE. S-a dat startul unei noi ediții a Vânătorii de Cadouri

Acțiunea ”Vânătoarea de Cadouri” a ajuns la a cincea ediție în Baia Mare și startul ei s-a dat cu ocazia Zilei Naționale, de 1 decembrie. Copiii vor putea ”vâna” cadourile ascunse prin oraș, până în data de 25 decembrie și deja tot mai mulți băimăreni s-au implicat în această inițiativă.
”Am ajuns la o ediție aniversară. Sunt 5 ani de bucuri, de veselie și zâmbete inocente pe care le provocăm prin joaca de-a vânătoarea de cadouri în Baia Mare. Din 1 și până în 25 decembrie, ascundem daruri prin tot orașul, pentru a fi găsite de copiii mari și mici. Ce poate fi mai frumos decât să primești un cadou neașteptat? Ce poate fi mai minunat decât să dăruiești, la rândul tău, un cadou cuiva pe care, poate, nici nu-l cunoști?
Esența Vânătorii de Cadouri din Baia Mare este generozitatea. Vrem să reînvățăm băimărenii să dăruiască, să se apropie de semenii lor cu zâmbetul pe buze, să creăm legături emoționale pe care nu le poți obține altfel decât dăruind”, spun organizatorii acțiunii.
Ana-Maria HOJDA
GlasulMM
GlasulMM