BAIA MARE. Școlile, ”dotate” cu benzi ”Kiss and Ride”

În Baia Mare se fac o serie de demersuri pentru a mai reduce din aglomerația care se creează la orele de vârf, inclusiv în proximitatea școlilor. Pentru a putea permite părinților să-și lase copiii în siguranță la școală, s-a găsit soluția de a crea benzile ”Kiss and Ride”, unde conducătorii auto pot opri scurt, pentru a lăsa elevii să coboare din mașină, iar apoi să-și continue drumul, lăsând locul altui vehicul. Se dorește ca astfel de benzi să existe la cât mai multe școli din oraș, acolo unde se pot amenaja.

”Încurajăm transportul în comun, a bicicletei și a mersului pe jos pentru a reduce din aglomerație. Ați văzut că am început în Baia Mare amenajarea de așa numite benzi ”Kiss and Ride”, care există pe strada George Coșbuc și urmează să se facă și la Școala ”Lucian Blaga”, pe strada Progresului. Adică o bandă dedicată special părinților care își duc copiii la școală, îi lasă preț de câteva secunde pentru debarcare și pleacă, fără afectarea fluenței traficului. Astfel de soluții încercăm să le generalizăm și la alte unități de învățământ, unde configurația permite”, a declarat Dorin Gherman, șeful Serviciului Rutier Maramureș.

 

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA