BAIA MARE. Se colectează aparatele electrice. Vezi când te poți programa

Operatorul autorizat The Green Project anunță o nouă acțiune de colectare gratuită a aparatelor electrice în municipiul Baia Mare. Aceasta va avea loc vineri, 19 aprilie. Doritorii se pot programa fie la numărul de telefon 0744/781.781 (până vineri, orele 9-17), fie completând formularul disponibil online aici.

Se colectează orice aparat ce se conectează la priză sau funcționează pe baterii. Beneficii pentru firme: se oferă documentația completă pentru casare și raportare conform reglementărilor de mediu.

Campania este organizată de Municipiul Baia Mare și operatorul autorizat The Green Project, cu sprijin de la OIREP Eco Positive și a partenerilor locali: Garda de Mediu Maramureș, Agenția de Mediu Maramureș, Camera de Comerț și Industrie Maramureș.

Maria STOICA

 

Maria Stoica
Maria Stoica