
BAIA MARE. Seri de film la Bastion
În perioada 15-18 februarie, începând cu ora 19, sunteți așteptați la Bastionul Măcelarilor din Baia Mare (Piața Izvoarelor 1), la proiecția a două filme deosebite.
Potrivit programului, joi, 15 februarie, de la ora 19, va rula filmul „Incursiune în Baia Mare medievală” (cu subtitrare în limba engleză), film documentar de scurtmetraj, 2023, cu durata de 32 minute. Echipa: regia – Tárkányi János, scenariu – Walter Übelhart, producător – Coralia-Monica Übelhart, imagine – Marius Roman, narator – Cosmin Cozma, consultanți de specialitate – dr. Viorel Rusu, Lucia Pop – Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș.
Vineri, 16 februarie, de la ora 19, va fi proiectat filmul „În umbra lui Shakespeare/ The Silversmith” (cu subtitrare în limba engleză), film artistic, 2020, cu durata de 1 oră și 34 minunte. Echipa: regia – Tárkányi János, scenariu – Walter Übelhart, producător – Coralia-Monica Übelhart, imagine – Marius Roman și Bogdan Stoica. În rolurile principale: Ioan-Mircea Farcaș, Alexandru Stan, Paul-Mircea Munteanu, Marian Baroian. În foarte scurt timp de la lansare, filmul a obținut 62 de premii și nominalizări pe șase continente.
Sâmbătă, 17 februarie, de la ora 19, va putea fi urmărit, din nou, filmul „Incursiune în Baia Mare medievală”, iar duminică, 18 februarie, de la ora 19 – „În umbra lui Shakespeare/ The Silversmith”.
În fiecare seară vor fi alături o parte dintre cei care s-au implicat în realizarea acestor două proiecte. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.
Maria STOICA