
BAIA MARE. Șofer de 70 de ani prins băut la volan
Polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au intervenit, în seara zilei de 15 august, la două evenimente rutiere, în urma cărora au fost constatate infracțiuni privind circulația rutieră. Este vorba despre doi băimăreni de 35, respectiv 70 de ani care sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
„Fiind testați cu aparatul etilotest de polițiști, au rezultat valori de 0,70 și 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, bărbatul de 35 de ani nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. Celor doi le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Un tânăr în vârstă de 27 de ani din Ocna Șugatag a fost surprins de polițiștii sigheteni, la volanul unui autoturism, condus pe strada Bogdan Vodă din municipiu, constatând, în urma verificărilor efectuate faptul că, autoturismul avea atribuite alte numere de înmatriculare, plăcuțe care au fost retrase ca urmare a comiterii unor alte abateri la regimul circulației”, precizează IPJ Maramureș.
Tot în ziua de Sfânta Marie, polițiștii din Șomcuta Mare au oprit pentru control, pe D.N. 1C, în orașul Șomcuta Mare, un autoturism condus de un bistrițean de 41 de ani. În urma verificărilor efectuate a reieșit faptul că, acestuia i-a fost suspendat dreptul de a conduce.
Polițiștii efectuează în continuare cercetări.
Marcel ȘERBAN








