BAIMĂRENI NEMULȚUMIȚI. Loc de joacă pentru copii, acaparat de boschetari

Locurile de joacă pentru copii devin adesea adăpost pentru oamenii străzii, mai ales pe timp de noapte. Aceștia se refugiază aici pentru a dormi pe bănci, dar și pentru a consuma băuturi alcoolice, lăsând în urmă, evident, mizerie, mucuri de țigară, sticle sau cioburi de sticle, precum și recipiente de alcool sanitar. Cu un episod extrem de neplăcut au avut de-a face și locatarii de pe bd. Republicii, unde două persoane dormeau la locul de joacă, în plină zi. Nemulțumiți, oamenii au chemat poliția locală care i-a izgonit și i-a sancționat. Pe moment, situația a fost remediată, însă fenomenul este departe de a fi combătut.

”În data de 13.04.2024, orele 11.00 a fost sesizat faptul că la locul de joacă de pe Bd. Republicii sunt persoane adulte care dorm. La fața locului au fost identificate 2 persoane care dormeau în locul de joacă, acestea au fost identificate, sancționate contravențional și îndepărtate din zonă”, se precizează în ultimul raport al Poliției Locale Baia Mare.

 

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA