BÂRSANA. Cursuri gratuite de atestare pentru fermieri

Cetățenii din comuna Bârsana vor putea obține, gratuit, calificările necesare în agricultură, pentru a obține subvenții sau proiecte în domeniul agricol de la Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA).

Astfel, în data de 20.11.2023, orele 10:00, la căminul cultural din Bârsana, se vor face înscrierile pentru următoarele măsuri:
MĂSURA10- AGROMEDIU și CLIMĂ
– MĂSURA 11 – AGRICULTURĂ ECOLOGICĂ
Acte necesare pentru înscriere:
– Copie act de identitate
– Număr angajament APIA (declarația pe suprafață) sau număr angajament AFIR (dacă aveți contract de finanțare)
„Continuăm să identificăm nevoile socio-profesionale ale tuturor bârsăneștilor și năneștenilor. Dacă până în prezent am conceput proiecte și colaborări pentru obținerea cursurilor de clarificare, oferirea unei mese calde sau un pachet de hrană, după specificul proiectului, plus plata unei subvenții consistente, de această dată am conceput o colaborare prin care vă oferim sprijinul pentru a obține calificările necesare în agricultură, pentru a obține subvenții sau proiecte în domeniul agricol, astfel evitați să plățiți taxele aferente obsolvirii acestora”, a transmis Teodor Ștefanca, primarul comunei Bârsana.
cm
cm