BNR prognozează o scădere modestă a inflației

Consiliul de administrație al BNR a analizat și aprobat Raportul asupra inflației, ediția noiembrie 2025, document ce încorporează cele mai recente date și informații disponibile.

Potrivit prognozei din Raport, rata anuală a inflației va consemna o scădere modestă în următoarele trei trimestre, și pe o traiectorie fluctuantă și semnificativ mai ridicată decât cea din proiecția precedentă, pe fondul efectelor directe tranzitorii peste așteptări exercitate de expirarea la 1 iulie a schemei de plafonare a prețului la energia electrică și de majorarea începând cu 1 august a cotelor de TVA și a accizelor.

Ea va cunoaște însă o corecție descendentă abruptă în trimestrul III 2026, odată cu epuizarea efectelor directe ale celor două șocuri pe partea ofertei, și își va relua apoi descreșterea, într-un ritm totuși mai lent decât s-a previzionat anterior și de la un nivel relativ mai înalt, reintrând în trimestrul I 2027 și coborând ușor în interiorul intervalului țintei până la finele orizontului proiecției, în condițiile intensificării presiunilor dezinflaționiste ale deficitului de cerere agregată; acesta este anticipat să crească ceva mai pronunțat comparativ cu proiecția precedentă, în contextul pachetelor de măsuri fiscal-bugetare corective implementate începând cu luna august 2025.

Incertitudini rămân totuși asociate măsurilor ce vor fi probabil adoptate în perspectivă în scopul continuării consolidării bugetare în conformitate cu Planul bugetar-structural pe termen mediu convenit cu CE și cu procedura de deficit excesiv.

Incertitudini și riscuri însemnate la adresa perspectivei activității economice, implicit a evoluției pe termen mediu a inflației, continuă să provină din mediul extern, având în vedere, pe de o parte, tensiunile comerciale globale, precum și războiul din Ucraina, iar pe de altă parte, planurile de creștere a cheltuielilor pentru investiții în apărare și infrastructură în statele UE.

În această conjunctură, absorbția și utilizarea la maximum a fondurilor europene, în principal a celor aferente programului Next Generation EU, sunt esențiale pentru contrabalansarea parțială a efectelor contracționiste ale consolidării bugetare și ale conflictelor geopolitice/comerciale, precum și pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziției energetice.

Relevante sunt, de asemenea, deciziile de politică monetară ale BCE și Fed, precum și atitudinea băncilor centrale din regiune.

Pe baza evaluărilor și a datelor disponibile în acest moment, precum și în condițiile incertitudinilor ridicate, Consiliul de administrație al BNR a hotărât în ședința din 12 noiembrie 2025, menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 la sută pe an.

Totodată, s-a decis menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50  la sută pe an și a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50 la sută pe an. De asemenea, Consiliul de administrație al BNR a decis menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

GlasulMM
GlasulMM