BORȘA. Un bărbat care conducea un scuter s-a izbit violent de un stâlp. A decedat la spital

Aseară, la ora 19,58, Poliţia oraşului Borşa a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la producerea unui accident de circulație soldat cu rănirea gravă a unei persoane. Polițiștii s-au deplasat cu operativitate pe strada Rotundului, iar din primele verificări au stabilit că un bărbat care conducea un scuter ar fi pierdut controlul direcției și s-ar fi izbit violent de un stâlp de electricitate, situat pe partea dreaptă.

”Bărbatul în vârstă de 36 de ani, a fost transportat la spital unde, la scurt timp, a decedat. Totodată, polițiștii au stabilit că, în momentul producerii accidentului, conducătorul mopedului nu purta casca de protecție. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, informează IPJ Maramureș.

Polițiștii recomandă insistent conducătorilor de vehicule pe două roți să respecte regulile de circulație, să conducă preventiv, pentru a evita producerea unor tragedii.

Maria STOICA

Maria Stoica
Maria Stoica