BREB, satul în care unii au venit de la mii de kilometri ca să ne învețe să-l privim

Începe Fest-în-Vale 2026. Dincolo de muzică și de sărbătoarea unui weekend, Brebul spune una dintre cele mai interesante povești ale Maramureșului contemporan: povestea unui sat în care oameni veniți din alte orașe și din alte țări au ales să rămână, să salveze case, să investească și să construiască în jurul autenticității.

Sunt locuri în care ajungi, faci câteva fotografii și pleci. Și sunt locuri care reușesc ceva mai greu: te fac să te întrebi dacă nu cumva ai putea rămâne. Breb este unul dintre aceste locuri.

Începând de astăzi, 14 august, și până duminică, 16 august 2026, la Casa din Vale Breb are loc o nouă ediție Fest-în-Vale, un eveniment independent construit în jurul muzicii, culturii, atelierelor, comunității și tradițiilor Maramureșului. Festivalul a ajuns la ediția a opta. Dar ar fi nedrept să vorbim despre ceea ce se întâmplă astăzi în Breb fără să privim puțin în urmă. Pentru că înainte să existe festivalul, înainte de pensiunile atât de căutate și înainte ca Brebul să devină una dintre imaginile emblematice ale turismului rural maramureșean, a existat satul. Și au existat oamenii care i-au văzut valoarea.

În povestea contemporană a Brebului apare inevitabil numele scriitorului britanic William Blacker, unul dintre străinii care au cunoscut îndeaproape lumea rurală a Maramureșului și au făcut-o cunoscută unui public internațional. Apoi, în anul 2004, în Breb a ajuns cel care era atunci Prințul Charles și este astăzi Regele Charles al III-lea al Regatului Unit.

Vizita sa avea să devină una dintre cele mai importante cărți de vizită primite vreodată de un sat maramureșean. Nu pentru că Brebul ar fi avut hoteluri luxoase. Nu pentru că cineva pregătise un parc tematic. Și nici pentru că exista vreun program sofisticat de marketing teritorial. Valoarea era tocmai ceea ce exista deja: arhitectura din lemn, peisajul, gospodăriile, fânețele, meșteșugurile și viața satului.

Un viitor rege al Marii Britanii a înțeles că acestea sunt valori europene. O lecție simplă, dar pe care noi am avut uneori nevoie de decenii pentru a o învăța.

Cazul Regelui Charles a atras notorietate, dar povestea Brebului nu este povestea unui singur om. În ultimele două decenii, în sat au venit și au ales să rămână familii din Marea Britanie și Olanda, dar și familii din Cluj-Napoca, București, Oradea, Baia Mare și din alte orașe ale României. Unii au cumpărat case vechi, alții au mutat și restaurat case tradiționale, unii au deschis pensiuni, alții mici afaceri. Au venit oameni care lucrau în corporații, în industrii creative, fotografie, turism sau alte domenii și care au ales, la un moment dat, o cu totul altă viață.

Nu toate aceste povești au apărut în ziare și nici nu trebuie. Important este fenomenul. Oameni care aveau de ales între sute de locuri au ales Brebul. Au investit bani proprii, ani de muncă și multă energie într-un sat maramureșean. Iar mulți dintre ei nu au venit să transforme satul într-o copie a locului din care plecaseră. Au venit tocmai pentru că era diferit.

Există aici și o ironie pe care nu avem voie să o ratăm. În timp ce prin multe sate românești casele vechi din lemn au fost demolate fiind considerate semn al sărăciei, oameni veniți din Occident au plătit bani pentru asemenea case, le-au restaurat și le-au transformat în locuri pentru care turiști din alte țări sunt dispuși astăzi să traverseze Europa. În timp ce noi visam la termopan și faianță pe fațadă, alții descopereau valoarea bârnei cioplite cu securea.

Nu pentru că străinii ar fi mai deștepți decât noi. Ci pentru că uneori distanța te ajută să vezi mai limpede valoarea unui lucru pe care cel care trăiește lângă el îl consideră banal.

În această poveste se înscriu și Roxana și Florin Vale, veniți din Cluj și stabiliți în Breb. Proiectul Casa din Vale a pornit de la salvarea și restaurarea unor case tradiționale și s-a dezvoltat treptat într-o experiență turistică și apoi într-un proiect cultural. De aici s-a născut Asociația Culturală Casa din Vale Breb și tot de aici a crescut Fest-în-Vale.

Astăzi, festivalul nu mai este o întâmplare de weekend. Opt ediții înseamnă continuitate. Înseamnă public care revine, artiști, turiști, presă, oameni care descoperă satul și, mai ales, o comunitate care a început să se formeze în jurul unei idei aparent simple: poți construi ceva nou fără să distrugi ceea ce ai moștenit.

Poate cea mai spectaculoasă cifră despre această transformare a apărut în 2024. La acel moment erau raportate 62 de structuri de cazare autorizate în Breb, adică aproximativ una la fiecare șapte case. Comparația făcută atunci de specialiștii în turism era surprinzătoare: satul ajunsese să aibă mai multe structuri de cazare autorizate decât unele județe întregi ale României.

Aici încetează povestea romantică și începe economia. Fiecare turist înseamnă cazare, mâncare, produse cumpărate, meșteri, transport, experiențe, servicii, taxe, locuri de muncă și recomandări. Iar într-o comunitate rurală toate acestea contează.

Ar fi însă profund greșit să spunem că niște oameni veniți din afară au „salvat” Brebul. Temelia acestei povești sunt brebenii. Ei au păstrat casele. Ei au păstrat pământurile și fânețele. Ei au dus mai departe portul, muzica, gastronomia și meșteșugurile. Ei au construit satul pe care ceilalți l-au descoperit.

Meritul celor veniți a fost altul. Au văzut o valoare, au investit în ea, au promovat-o și, într-un anumit sens, au contribuit la schimbarea perspectivei inclusiv în interiorul comunității. Casa bătrânească nu mai este neapărat o povară. Poate fi patrimoniu. O gospodărie nu este doar locul în care trăiești. Poate deveni o experiență pentru un turist. Pancovele bunicii nu sunt doar desertul de duminică. Pot deveni gastronomie locală. Omul care știe să lucreze lemnul nu este un supraviețuitor al unei lumi vechi. Este un meșter de care turismul modern are nevoie.

Timp de trei zile, Brebul va avea din nou muzică, ateliere, artă, mâncare, turiști și multă lume venită din afara satului. Dar poate cel mai frumos lucru pe care îl putem face în acest weekend este să privim și dincolo de scenă. La case. La ulițe. La oamenii locului. La familiile venite aici din Cluj, București, Oradea, Baia Mare, Marea Britanie, Olanda și alte locuri. La cei care au rămas. La cei care au restaurat. La cei care au riscat bani. La cei care au deschis o pensiune. La cei care au făcut cultură. La cei care au dus numele Brebului mai departe.

Și poate să ne întrebăm cum se face că un sat de la poalele Gutâiului a reușit să convingă atâția oameni că aici merită să investești o bucată din propria viață.

Răspunsul este probabil simplu: Breb nu avea nevoie să fie inventat. Avea nevoie să fie văzut.

GHEORGHIȚĂ ȚIBULEAC