BRIAN CRISTIAN, ales vicepreședinte al Comisiei de tineret și sport din Camera Deputaților

Maramureșeanul Brian Cristian este deputat USR în Parlamentul României, din decembrie 2020. Face parte din grupul parlamentar al Uniunii Salvați România. Activitatea sa, reflectată în cifre, publicată pe site-ul oficial al Camerei Deputaților, este spectaculoasă, în raport cu alți parlamentari maramureșeni: luări de cuvânt la 134 de puncte de sumar (în 97 de ședințe), din care 35 sunt declarații politice; 256 de propuneri legislative inițiate, din care 38 promulgate legi; 3 proiecte de hotărâre inițiate; 130 de întrebări și interpelări și 16 moțiuni semnate.

Începând de astăzi, Brian Cristian este vicepreședinte al Comisiei permanente de tineret și sport din Camera Deputaților. Această numire este o recunoaștere firească a activității sale privind legislația în domeniul sportului din România.

GlasulMM
GlasulMM