BRIAN CRISTIAN. “Voi propune un plan de guvernare care va aduce soluții concrete pentru Baia Mare”

Deputatul Brian Cristian a fost nominalizat oficial candidatul USR pentru Primăria Baia Mare. Referitor la această candidatură, Brian Cristian e declarat:

“Băimărenii merită să fie redescoperiți de România ca oameni de nădejde, muncitori, drepți și creativi. Merită să se bucure de viață într-un oraș cu o infrastructură pusă la punct, care atrage investiții și locuri de muncă bine plătite, în care fiecare copil poate să-și imagineze un viitor.

Când mă gândesc la Baia Mare îmi vine în minte următoarea frază: La trecutu-ți mare, mare viitor. Asta îmi doresc pentru oraș. Să-i punem în valoare istoria și identitatea și să-l facem să se dezvolte și să se modernizeze. Și să-i punem în valoare oamenii.

Sunt dator acestui oraș care a fost lângă mine în momente grele. De aceea m-am implicat în politică, de aceea candidez la Primărie.

În dezvoltarea mea, pe lângă sprijinul părinților, care, cu mult efort mi-au susținut parcursul educațional, două lucruri m-au ținut pe linia de plutire:comunitatea și sportul. Mulți copii și adolescenți, lăsați în urmă, se pierd. Oamenii acestui oraș, prieteni, colegi, profesori, m-au înconjurat cu dragoste și m-au susținut să merg mai departe.

Mă simt onorat de faptul că, în majoritate covârșitoare, colegii mei din USR Baia Mare mi-au dat votul de încredere pentru a candida la funcția de primar al Municipiului Baia Mare. O onoare ce aduce multe responsabilități și un angajament față de toți băimărenii. Am încredere că decizia colegilor este una bine cântărită, iar modernizarea acestui oraș și bunăstarea băimărenilor au fost obiectivele principale care au stat la baza acestei nominalizări.

2024 ar trebui să fie punctul final al unui mod de a face administrație, pentru o mână de privilegiați, nu pentru toți băimărenii, cu gândul la profiturile unora, nu pentru bunăstrarea tuturor. Acest mod de a conduce orașul a adus stagnare, chiar regres. Am rămas în urma orașelor capitale de județ, deși avem potențial să le depășim.

Se știe că administrațiile de succes sunt cele cu lideri care reușesc să fie tari în momentele de răscruce și să construiască instituții puternice și mai ales depolitizate care servesc cetățenii. Sunt unul dintre cei mai activi parlamentari maramureșeni de după 1990, cu o listă lungă de inițiative legislative adoptate sau în curs de aprobare. Dar nu cu numărul lor mă mândresc, ci că fiecare dintre ele a mai adus un pic de bine pentru cetățeni, inclusiv din Baia Mare. De fiecare dată când a fost necesară intervenția unui parlamentar pentru a îndreăptra ceva ce e strâmb în oraș, am fost prezent.

Alături de colegii din USR, voi detalia în perioada următoare un plan de guvernare care va aduce soluții concrete pentru Baia Mare. În mod sigur, comunicarea cu băimărenii și consultarea acestora va deveni o parte esențială a candidaturii mele.

Mulțumesc tuturor pentru votul de încredere și am convingerea că, împreună cu echipa USR și cu sprijinul băimărenilor, orașul nostru iubit poate fi îndreptat spre calea modernizării. Să fim mândri că suntem băimăreni!” (advertorial)

GlasulMM
GlasulMM