BUDEȘTI. O autoutilitară a intrat într-un stâlp

Ieri, polițiștii Secției 5 Ocna Șugatag au fost sesizați prin apel 112 despre producerea unui accident rutier în comuna Budești.

”Din verificările efectuate la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 46 de ani din județul Satu Mare, aflat la volanul unei autoutilitare, având direcția de deplasare înspre Călinești, ar fi pierdut controlul direcției, și a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate, aflat pe partea stângă a sensului său de deplasare. În urma impactului a rezultat o victimă, care se afla în calitate de pasager, fiind vorba de o femeie în vârstă de 35 de ani din județul Satu Mare. Aceasta a fost transportată la Spitalul Municipal Sighetu Marmației pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate”, a informat IPJ Maramureș.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind zero. Polițiștii continuă cercetările în acest caz, sub coordonarea procurorului de caz.

GlasulMaramuresului
GlasulMaramuresului