
Catalogul „Maramureș, moștenirea unui neam” se lansează astăzi
Astăzi, 27 decembrie, de la ora 16, la Muzeul Etnografic al Maramureșului ,,Francisc Nistor” (str. Bogdan Vodă 1, Sighetu Marmaţiei), va avea loc vernisajul expoziţiei şi lansarea catalogului „Maramureș, moștenirea unui neam” din cadrul proiectului Romania Student Tour – program naţional de redescoperire şi promovare a valorilor patrimoniului natural şi cultural.
„Maramureș, moștenirea unui neam” ne introduce într-o lume fascinantă încărcată de tradiții și datini, o insulă în inima unui neam. Ca să-ți cunoști rădăcinile, musai să treci prin Maramureș. Aici este locul în care sufletul românesc vibrează în portul strămoșesc pe care bătrâni și copii îl poartă în fiece zi de sărbătoare la biserică. Aici este locul în care încă mai vezi o vâltoare, un război de țesut, o piuă, o moară ori o palincie. E locul în care meșterii în lemn, încrustează simbolul unui neam spre nemurire, e locul în care firul se țese și culoarea răsună în cântul ce duce ecoul unei moșteniri peste vremi. Aici e locul în care Paul Bordaș are curajul să privească oglindirea rădăcinilor unui neam până în ziua de azi și să le „lipească” pe culoarul de lumină „Fotogeografica – un sfert de veac”, ca moștenire – a declarat Mariana Scubli, artist fotograf.
Catalogul „Maramureș, moștenirea unui neam” a fost realizat de Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti sub egida Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, cu sprijinul comunității RePatriot, Muzeulului Etnografic al Maramureșului ,,Francisc Nistor”, UNESCO ProNatura, Școala Rădăcinilor Străbune și Centrul de Cercetare a Mediului și Efectuarea Studiilor de Impact/Universitatea București.
Până în prezent, în palmaresul programului Romania Student Tour sunt consemnate alte 13 cataloage foto de mare succes: Ținutul Pădurenilor, inima de fier a Daciei Străbune, Civilizația Mărginimii, Transilvania inima României, Dobrogea la răscrucea timpurilor, Descoperirea Naturii în Gorjul montan, Ținutul Vulcanilor, Țara dintre Crișuri, Din lumea Banatului, Haţeg – ţinutul dinozaurilor, Din tainele Bucovinei, Ţinutul Neamţului, Enigmele Buzăului, Plaiurile Vrancei.