CĂLIN BOTA (PNL): “PSD și AUR se opun discutării în Senat a legii care elimină inechitățile din legea pensiilor”
Deputatul PNL Călin Bota: “Pensionarii maramureșeni care au lucrat în condiții extrem de grele în minǎ trebuie să știe că PSD și AUR se opun discutării în Senat a legii care elimină inechitățile din legea pensiilor care îi vizează pe aceștia. E incredibilă ipocrizia liderilor USR Maramureș care în declarații publice plâng pe umărul pensionarilor din minerit, iar în Parlament votează împotriva lor, cot la cot cu PSD.
Deși senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș și ceilalți colegi liberali au susținut dezbaterea acestui subiect în Comisia de muncă, senatorii PSD și USR s-au opus discutării proiectului de modificare a legii pensiilor, care vizează eliminarea inechităților care îi afectează pe pensionarii din minerit și siderurgie.
Proiectul de lege pe care l-am inițiat alături de colegii din PNL corectează o nedreptate care li s-a făcut minerilor și siderurgiștilor, care au fost penalizați de legea în vigoare pentru că au muncit din greu în minele din Maramureș și din întreaga țară.
Solicit public domnilor Gabriel Zetea și Vlad Duruș să iasă și să le explice celor 11 000 de pensionari mineri din Maramureș de ce au votat împotriva intereselor lor și de ce nu respectă munca grea a unor oameni care au ținut pe umerii lor economia județului și a țării”.
CMF: 11240002