
CÂND ALCOOLUL ÎȚI IA MINȚILE. Femeie bătută la Bistra
Cele mai multe cazuri de violență domestică pleacă de la faptul că agresorul a consumat alcool. Și nu vorbim de o bere sau două, ci de muuult alcool. Și de aici până la un scandal cu nevasta nu e decât un pas. Mai ales că acest gen de scandaluri pornesc de multe ori de la nimicuri.
Cel mai recent caz este cel al unei femei din Bistra. În 22 martie, polițiștii Secției 4 Leordina au fost sesizaţi prin plângere scrisă de către o femeie de 51 de ani din Bistra, cu privire la faptul că în data de 21 martie a.c., în jurul orelor 23:00, în timp ce se afla la domiciliu, a fost agresată fizic și amenințată de către concubinul său, un bărbat de 49 de ani din Bistra, care se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii au emis, conform procedurii, un ordin de protecție provizoriu și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare.
Marcel ȘERBAN








