Când seceta devine factură: România, energia scumpă și lecția pe care ne-o predă Bulgaria
România nu este „furată” de Bulgaria atunci când importă energie scumpă. Bulgaria face ceea ce ar trebui să facă orice stat care își înțelege vulnerabilitățile energetice: investește, stochează și vinde atunci când piața are nevoie. Problema este că noi ajungem prea des în postura celui care cumpără exact când energia este mai scumpă.
Seceta nu mai este de mult doar problema agricultorilor.
Când Dunărea scade, când debitele râurilor se reduc și când temperaturile ridicate împing consumul de electricitate în sus, seceta intră direct în sistemul energetic. Iar de acolo ajunge, mai devreme sau mai târziu, în factura fiecăruia dintre noi.
Episoadele din această vară au readus în față una dintre marile vulnerabilități ale României: avem resurse energetice importante, dar nu avem încă suficientă flexibilitate pentru momentele în care soarele apune, vântul nu produce, hidrocentralele sunt afectate de debite mici, iar o unitate nucleară devine indisponibilă.
Atunci apelăm la import.
Iar vecinii ne vând energia la prețul pieței.
Nu este conspirație. Este economie.
Bulgaria nu ne fură. Bulgaria își joacă mai bine cărțile
Aici trebuie eliminată din start tentația discursului naționalist.
Bulgarii nu ne „iau” banii. Nu ne obligă să cumpărăm nimic.
Piața europeană de electricitate funcționează tocmai prin interconectarea sistemelor naționale. Când România are deficit, importă. Când are excedent, exportă.
Problema apare atunci când deficitul nostru se produce tocmai în orele cu prețuri mari.
Și aici stocarea devine esențială.
Extinderea rapidă a capacităților de baterii în Bulgaria arată cât de importantă poate deveni această tehnologie într-un sistem energetic cu tot mai multe regenerabile.
Principiul economic este foarte simplu.
La prânz, fotovoltaicele pot produce foarte mult. Oferta crește, iar prețurile pot coborî puternic.
Energia respectivă poate fi consumată imediat, exportată sau stocată.
Câteva ore mai târziu, soarele apune. Producția fotovoltaică se prăbușește rapid, dar oamenii ajung acasă, pornesc aparatele electrice, industria continuă să consume, iar cererea rămâne ridicată.
Este momentul în care fiecare megawatt disponibil devine mult mai valoros.
Cine are baterii poate cumpăra sau stoca atunci când energia este abundentă și o poate livra atunci când sistemul are nevoie de ea.
Cine nu are suficientă stocare cumpără.
Uneori foarte scump.
România are energie. Problema este dacă o are la ora potrivită
Aceasta este diferența fundamentală pe care discursul public despre energie continuă să o ignore.
Nu este suficient să spui: „România produce într-o zi cât consumă.”
Electricitatea trebuie produsă în fiecare secundă în cantitatea cerută de sistem.
Nu putem produce masiv la ora 13:00 și să considerăm problema rezolvată pentru ora 21:00.
Un megawatt-oră produs când sistemul are excedent nu valorează economic la fel ca un megawatt-oră disponibil într-o seară critică.
De aceea discuția despre independența energetică nu mai poate fi purtată doar în termeni de capacitate instalată.
Putem instala mii de megawați fotovoltaici și eolieni — și este bine să o facem.
Dar dacă nu construim simultan stocare, rețele, interconexiuni și producție controlabilă, riscăm un paradox: să avem foarte multă energie ieftină în anumite ore și să importăm energie foarte scumpă câteva ore mai târziu.
Seceta ne arată cât de fragil poate deveni sistemul
România are un mix energetic pe care multe state europene și l-ar dori. Avem nuclear. Avem hidro. Avem gaze. Avem cărbune. Avem eolian. Avem fotovoltaic. Și avem interconexiuni cu vecinii.
Pe hârtie, diversitatea aceasta reprezintă un avantaj extraordinar.
Problema apare atunci când mai multe vulnerabilități se suprapun.
Seceta lovește producția hidro. Condițiile hidrologice dificile pot pune presiune și asupra funcționării infrastructurii energetice dependente de apă. Fotovoltaicul dispare seara prin însăși natura lui. Eolianul este variabil. Unele capacități convenționale sunt vechi, altele au fost retrase, iar investițiile noi înaintează cu o viteză pe care sistemul energetic nu și-o permite.
Într-o asemenea situație, România descoperă brusc că nu contează doar câți megawați are instalați.
Contează câți megawați poate porni acum.
Bateria nu produce energie. Produce ceva aproape la fel de valoros: timp
Aici trebuie înțeles corect rolul stocării.
Bateriile nu sunt centrale electrice. Nu creează energie.
Ele mută energia în timp.
Iau electricitatea din orele în care este abundentă și o livrează în orele în care este rară.
Într-un sistem dominat tot mai mult de regenerabile, această capacitate devine extrem de valoroasă.
Dacă România produce la prânz cantități mari de energie fotovoltaică ieftină, este absurd economic să exportăm o parte din ea la preț redus și, câteva ore mai târziu, să cumpărăm energie la prețuri mult mai mari.
Nu vom putea elimina complet asemenea situații — și nici nu ar fi economic să încercăm. Comerțul european cu energie este util.
Dar putem reduce vulnerabilitatea.
Cu baterii.
Cu hidrocentrale și acumulări unde sunt fezabile.
Cu centrale pe gaze suficient de flexibile pentru a răspunde rapid.
Cu nuclear pentru producția stabilă.
Cu management al consumului.
Cu rețele capabile să transporte energia din locurile în care este produsă către cele în care este necesară.
Nu există o tehnologie miraculoasă.
Există un sistem care trebuie construit inteligent.
Mintia trebuie judecată prin această realitate, nu prin sloganuri
Din această perspectivă trebuie privite și proiectele energetice majore ale României.
O capacitate mare pe gaze, precum proiectul de la Mintia, împreună cu stocare, nu trebuie discutată ideologic: „gazul este rău” versus „regenerabilele nu funcționează”.
Întrebarea serioasă este alta:
De ce are nevoie sistemul energetic românesc în orele în care regenerabilele nu pot acoperi consumul?
O centrală flexibilă poate interveni exact atunci când sistemul are nevoie de putere.
O baterie poate acoperi vârfuri și variații rapide.
Nuclearul poate asigura producție constantă.
Hidro poate oferi o flexibilitate extraordinară atunci când există suficientă apă.
Fotovoltaicul și eolianul pot furniza cantități foarte mari de energie fără combustibil.
Nu trebuie să alegem religios între ele.
Trebuie să le facem să funcționeze împreună.
Cea mai scumpă energie este energia de care ai nevoie și pe care nu o ai
România a pierdut prea mulți ani discutând energia aproape exclusiv politic.
Închidem.
Nu închidem.
Facem reactoare.
Nu le mai facem.
Construim hidrocentrale.
Le blocăm.
Facem gaze.
Renunțăm la gaze.
Punem fotovoltaice.
Descoperim apoi că trebuie întărită rețeaua.
Între timp, sistemul energetic nu citește programe electorale.
La ora 20:47, dacă România consumă o anumită cantitate de electricitate, cineva trebuie să o producă.
Atunci.
Nu mâine.
Nu în strategia energetică pentru 2035.
Nu în proiectul aflat în licitație.
În secunda respectivă.
Dacă noi nu putem, va produce altcineva și ne va vinde.
Bulgaria, Ungaria, Serbia sau orice alt sistem interconectat care dispune în acel moment de energie.
Și este perfect normal să o facă.
Lecția bulgărească
Poate că aceasta este partea cea mai incomodă.
Ani întregi ne-am obișnuit să privim Bulgaria cu o anumită superioritate. Numai că energia nu ține cont de orgolii naționale.
Ține cont de infrastructură.
Dacă vecinul construiește capacități de stocare înaintea ta, atunci când piața are nevoie de flexibilitate el are un avantaj.
Dacă tu organizezi conferințe despre strategie energetică, iar el instalează baterii, diferența se va vedea în piață.
Nu în discursuri.
În euro.
Iar schimbările climatice fac problema și mai urgentă
Există și un element pe care România nu își mai permite să-l trateze drept excepție: apa.
Dacă perioadele de secetă severă devin mai frecvente, trebuie să proiectăm sistemul energetic pentru această realitate.
Hidroenergia nu poate fi considerată permanent disponibilă la nivelurile istorice.
Infrastructura dependentă de debitele râurilor trebuie analizată pentru scenarii hidrologice mai dificile.
Consumul de vară poate crește odată cu utilizarea aerului condiționat.
Iar în perioadele caniculare, exact când cererea este mare, anumite tehnologii energetice pot fi supuse unor constrângeri suplimentare.
Cu alte cuvinte, schimbările climatice nu sunt numai o discuție despre emisii.
Sunt și o discuție despre securitate energetică.
Nu independență totală. Reziliență
România nu trebuie să urmărească fantezia de a nu mai importa niciodată electricitate.
Ar fi inutil și foarte scump.
Suntem parte din sistemul european, iar posibilitatea de a importa și exporta este una dintre plasele noastre de siguranță.
Obiectivul trebuie să fie altul:
să nu fim obligați să importăm masiv tocmai atunci când energia este cea mai scumpă.
Aici se măsoară inteligența unei politici energetice.
Nu în numărul conferințelor.
Nu în megawații promiși.
Nu în strategiile prezentate în PowerPoint.
Ci în capacitatea sistemului de a trece fără panică printr-o seară de august cu secetă, consum mare, producție hidro redusă și capacități importante indisponibile.
Factura pentru inacțiune vine întotdeauna
Bulgaria nu este vinovată că poate profita economic de momentele în care România are nevoie de energie.
Dimpotrivă.
Face exact ceea ce trebuie să facă.
Adevărata întrebare trebuie adresată la București:
noi ce am făcut în toți acești ani?
Câtă stocare am construit?
Câte capacități flexibile?
Cât am modernizat rețeaua?
Cât de repede avansează proiectele nucleare?
Ce facem cu hidrocentralele existente?
Ce strategie avem pentru secetele severe?
Cum folosim explozia fotovoltaicului astfel încât energia ieftină de la prânz să poată ajuta sistemul și seara?
Pentru că Bulgaria nu ne facturează prostia.
Piața ne facturează lipsa de pregătire.
Iar piața are o caracteristică nemiloasă: nu acceptă explicații.
La finalul zilei rămâne o alegere foarte simplă.
Putem investi astăzi în stocare, producție flexibilă, nuclear, hidro, gaze, regenerabile și rețele.
Sau putem continua să amânăm.
Dar dacă alegem a doua variantă, să nu ne indignăm când, într-o seară de secetă, energia pe care n-am avut prevederea să o asigurăm noi vine prin cablu de la vecini.
Și vine cu factura atașată.
GHEORGHIȚĂ ȚIBULEAC
