CANTUS MUNDI. Peste 1.200 de copii au sărbătorit ”Ora Pământului”

În cadrul evenimentului „Ora Pământului”, derulat în întreaga țară, peste 10.000 de copii au sărbătorit prin energia cântului. Lor li s-au alăturat și corurile de copii din Maramureș, însumând peste 1.200 de copii dintre care peste 700 de copii împreună cu părinții și 30 de dirijori care fac parte din programul ”Cantus Mundi”. Cu toții au sărbătorit prin cânt, în curtea Liceului cu Program Sportiv din Baia Mare (director, prof. dr. Stoian Lucia, director adjunct, prof. Gherghel Ioan).

”Ora Pământului” este un eveniment internațional, organizat în ultima sâmbătă din luna martie a fiecărui an, începând din 2007, anul acesta în 23 martie. Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, prin Programul Național ”Cantus Mundi” s-a alăturat inițiativei World Wide Fund for Nature încă din anul 2016, iar sub sloganul internațional “Dăruiește naturii din energia ta!”, și-a propus să unească prin muzică și respect față de mediul înconjurător cât mai mulți copii.

Participanți din Maramureș au fost: corurile Școlii Gimnaziale ”George Coșbuc” Baia Mare – Delfinașii/ Minghiraș Camelia, Corul fluturașilor/ Terec Alina, Prichindeii/ David Ioana, Belcanto/ Zoicaș Oana-Diana, Pinguinii talentați/ Tiniș Ionela, Corurile reunite ale Școlii Gimnaziale ”George Coșbuc” și Școlii Gimnaziale ”Alexandru Ivasiuc”/ Văsuț Alexandra; orurile Școlii Gimnaziale ”Lucian Blaga” Baia Mare – Corul Minionilor/ Popișteanu Lavinia, Corul Campionii/ Borca Olimpia, Raze de soare/ Ardelean Alina, Corul steluțelor/ Pop Raluca; corurile Liceului cu Program Sportiv Baia Mare – Fluturașii cântăreți/ Avram Gabriela, Buburuzele DoReMi/ Tătar Nicoleta, Buburuzele vesele/ Ilieș Dariana, Albinuțele muzicale/ Rus Ana Maria, Sportivii cântăreți/ Derecskei Elisabeta, Steluțe Încântătoare/ Lungu Antonia, Buburuze muzicale/ Mariana Cristina Popan, Exploratorii sportivi/ Csernak Cristina, Zumzetul albinuțelor/ Ramona Pricop, Steluțele DO-RE-MI/ Iuga Maria; corurile Școlii Gimnaziale ”Vasile Alecsandri” Baia Mare – Fluturașii veseli/ Centeri Florentina, Music Lowers/ Blavenstein Mariana; vorurile Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Baia Mare – Corul HAPPY/ Petrețchi Smaranda, Corul La Voz de Alegria/ Deac Odarca; corurile Școlii Gimnaziale ”Octavian Goga” Baia Mare – Corul ARTIFICII/ Dorca Onorica, Corul Klarissimo/ Balint Klara; corul Școlii Gimnaziale ”Episcop Dr. Alexandru Rusu”/ Trifoi Ioana, corul Razelor de Soare/ Avram Ileana – Școala Gimnazială ”Al. I. Cuza”; corul Fluturașii/ Kato Anca – Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga”; corurile Școlii Gimnaziale ”Dimitrie Cantemir” – corul Bucuria EM/ Elena Mureșan, corul Trilurile mierlei/ Zubașcu Ioana. Acompaniament: prof. Dan Remus, Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga” Baia Mare – chitară, Minghiraș Traian – chitară, prof. Andrei Kato, prof. Liceul Tehnologic de Transporturi Auto Baia Sprie  – chitară.

Evenimentul s-a desfășurat în cadrul unui proiect de parteneriat educațional, girat de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, la inițiativa a două învățătoare împătimite de muzică: Derecskei Elisabeta, de la Liceul cu Program Sportiv, și Minghiraș Camelia, de la Școala Gimnazială ”George Coșbuc”.

Maria STOICA

 

Maria Stoica
Maria Stoica