CAZUL CĂTĂLIN CHERECHEȘ. Sechestru pe două terenuri și autoturismul marca Porsche Cayenne

O dată cu respingerea apelului formulat de Cătălin Cherecheș de către Curtea de Apel din Cluj și condamnarea definitivă la închisoare cu executare, magistrații au modificat câteva dispoziţii privind pedeapsa complementară și, în plus, au dispus sechestru asigurător asupra unor bunuri aflate în proprietatea inculpatului care să garanteze executarea cheltuielilor judiciare:

„Dispune menţinerea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din data de 18.05.2016 emisă în dosarul nr. 256/P/2015 al D.N.A. Serviciul Teritorial Cluj asupra:

– autoturismului marca Porsche Cayenne, proprietatea inculpatului CC,

– terenului intravilan în suprafaţă de 74 mp şi a terenului intravilan în cotă de 9/788 parte aferentă parcării, proprietatea inculpatului CC, până la concurenţa sumei de 65.000 lei şi 5.000 euro, cu privire la care s-a dispus confiscarea specială.

Dispune ca sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa din data de 18.05.2016 emisă în dosarul nr. 256/P/2015 al D.N.A. – Serviciul Teritorial Cluj să garanteze şi executarea cheltuielilor judiciare în cuantum de 57.000 lei (aferente fazelor de urmărire penală, judecata în primă instanţă şi judecata în apel)”, se menţionează în minuta instanţei.

(Foto: Arhiva Glasul)

GlasulMM
GlasulMM