Cazul Viorel Pașca. Când legea tace, iar societatea caută vinovați
Decizia Curții de Apel București în dosarul lui Viorel Pașca nu ar trebui privită doar prin prisma unei persoane, ci ca un semnal de alarmă privind modul în care statul român gestionează protecția celor mai vulnerabili cetățeni.
În ultimele luni, spațiul public a fost dominat de emoții puternice, acuzații și judecăți morale. În astfel de situații există însă riscul ca indignarea colectivă să înlocuiască analiza lucidă a faptelor și a legii.
Într-un stat de drept, instanțele nu judecă pe baza emoțiilor, ci pe baza probelor și a legii. Acesta este unul dintre principiile fundamentale ale justiției.
Litera legii și limitele ei
Un principiu vechi al dreptului spune că ceea ce legea nu interzice este permis. De aceea, nimeni nu poate fi condamnat pentru o faptă care nu era prevăzută de lege la momentul săvârșirii ei.
Dacă instanța a apreciat că nu sunt întrunite elementele unei infracțiuni, soluția trebuie respectată, indiferent dacă aceasta este sau nu populară.
Acest lucru nu înseamnă că tot ceea ce este legal este și moral.
Un vid legislativ care trebuie discutat
Cazul Viorel Pașca scoate la iveală o problemă despre care s-a vorbit prea puțin. România reglementează riguros funcționarea centrelor rezidențiale administrate de persoane juridice. Există norme privind autorizarea, personalul calificat, controalele, standardele de calitate și drepturile beneficiarilor.
În schimb, legislația este mult mai puțin clară atunci când persoane fizice găzduiesc și îngrijesc, pe termen lung, persoane vârstnice sau cu dizabilități, în afara cadrului familial.
Această zonă gri poate genera situații care nu sunt neapărat ilegale, dar care ridică serioase probleme de etică, siguranță și protecție socială.
Unde a fost statul?
Poate cea mai importantă întrebare nu este dacă Viorel Pașca este vinovat. Întrebarea este: unde a fost statul? Cum au ajuns persoane extrem de vulnerabile să depindă de inițiative private? De ce autorități publice au apelat la astfel de soluții? Au existat suficiente locuri în centre autorizate? Au beneficiat acești oameni de evaluări sociale și medicale corespunzătoare?
Aceste întrebări merită răspunsuri cel puțin la fel de mult ca procesul în sine.
Compasiunea nu poate înlocui sistemul public
România are nevoie de oameni generoși. Dar nu poate construi protecția socială pe baza generozității individuale.
Statul nu poate transfera responsabilitatea către cetățeni și apoi să se declare surprins când apar situații controversate.
Îngrijirea persoanelor vulnerabile trebuie să funcționeze după reguli clare, transparente și verificabile.
Este nevoie de o schimbare legislativă?
Cazul deschide inevitabil o dezbatere. Ar trebui ca îngrijirea organizată și de lungă durată a persoanelor vârstnice sau cu dizabilități să fie permisă doar în cadrul unor servicii autorizate?
Ar trebui stabilite limite clare privind găzduirea acestora de către persoane fizice, cu excepția rudelor apropiate sau a unor situații expres reglementate?
O asemenea modificare ar elimina interpretările și ar proteja atât beneficiarii, cât și persoanele care oferă sprijin.
Desigur, orice schimbare trebuie construită atent, pentru a nu împiedica solidaritatea familială sau ajutorul firesc dintre oameni.
Între legalitate și moralitate
Societatea confundă adesea cele două planuri. Legea stabilește ce este permis și ce este interzis. Moralitatea stabilește ce este drept și ce este nedrept. O persoană poate să nu încalce legea și totuși să fie criticată moral.
La fel, o persoană poate avea intenții bune, dar să acționeze într-un cadru insuficient reglementat.
Tocmai de aceea, procesele penale nu trebuie transformate în tribunale morale, iar dezbaterile morale nu trebuie confundate cu aplicarea legii.
Lecția acestui caz
Poate că adevărata miză a dosarului Viorel Pașca nu este verdictul unei instanțe. Adevărata miză este dacă România va învăța ceva din această situație.
Va corecta Parlamentul vidul legislativ?
Vor investi autoritățile în servicii sociale suficiente și de calitate?
Vor exista reguli clare pentru toți?
Sau vom aștepta următorul caz care să provoace aceeași indignare publică?
Justiția își face datoria aplicând legea. Parlamentul are obligația de a o îmbunătăți. Iar societatea are responsabilitatea de a înțelege că protecția persoanelor vulnerabile nu poate depinde nici de improvizații, nici de golurile legislative, ci de un sistem funcțional, transparent și responsabil.
Cazul Viorel Pașca nu este doar povestea unui om. Este oglinda unui stat care trebuie să decidă dacă va continua să reacționeze doar după scandaluri sau va avea curajul să prevină, prin legi clare și politici publice eficiente, repetarea unor astfel de situații.
Gheorghiță Țibuleac
