PSIHOLOGIE. Ce reprezinta trauma?
Atunci când vorbim despre trauma psihologică, avem în vedere acele experiente care depășesc capacitatea persoanei de a gestiona optim amenințarea externă la care a fost expusă (calamitați, război, decesul cuiva, abuzuri, apariția unui divorț etc).
Astfel încât, individul în cauză, se va confrunta ulterior cu sentimente acute de neajutorare, de neputința, ceea ce va conduce spre o distorsionare a perceperii de sine cât şi a lumii înconjurătoare.
Apare imposibilitatea conectării cu ceea ce implică resursele, capacitățile individuale ale persoanei pentru a digera situația traumatică cât şi integrarea acesteia în povestea de viata, sentimentul fiind unul de amenințare iminentă în fata căruia ne regăsim complet neechipați.
În acest context apare disocierea, prin care înțelegem mecanismul care produce ruptura legată de cele petrecute ca şi consecința a evenimentului traumatic, având ca şi scop posibilitatea noastră de a putea supraviețui în urma celor trăite. Însă, partea traumatizată rămâne cu noi, iar timpul nu face ca aceste trăiri să fie uitate şi vindecate, din contră, ele se vor face resimțite sub o altă formă, prin anumite simptome specifice.
Despre răni emoționale
V-ați întrebat vreodată cum de este posibil să aveți uneori reacții aidoma unei vârste din copilărie de exemplu? Să simțiți cum starea voastră se schimbă foarte puternic în urma unui stimul care o activează? Se derulează de aşa natură, deoarece se păstrează vârsta traumei inițiale, atunci când ea realmente s-a petrecut, iar noi să manifestăm în prezent simptome ca şi când am fi întorși în timp- Acolo şi Atunci, ceea ce ne face să ne desprindem de Aici şi Acum.

Există acele fracturi, răni emoționale, pe care dacă le purtăm cu noi de-a lungul timpului vor influenta notabil o parte semnificativă din comportamentul nostru cât şi maniera în care ne vom raporta la relațiile noastre, atât personale cât şi profesionale, existând riscul să ne aflăm în incapacitatea de a lua decizii raționale în cele mai importante momente din viata.
Deseori vorbim despre traumă doar din perspectiva a ceva grav care s-a petrecut în experienta noastră, dar trauma reprezintă totodată şi lipsa acelor lucruri bune la care noi nu am avut acces (sentimentul de apartenenta, de siguranța) şi care ne-ar fi modelat distinct.
În istoricul fiercărui individ pot să existe diferite traume care ulterior să îi afecteze sănătatea, iar aici vorbim despre somatizare, despre acel impact al stării psihice asupra corpului nostru, iar consecinţele pot să fie dintre cele mai puternice, deoarece trauma este deseori ignorată, negată, menținându-se astfel ca şi o cauză a suferinţei umane, netratate.
Alexandra MARCU, psiholog
Credit foto: CEPSI








