SPÂNZUL, prin ochii farmacistului: plantă medicinală sau plantă toxică?
Există plante care au traversat secolele purtând o reputație contradictorie: când leac, când otravă. Spânzul (Helleborus) este una dintre ele. În medicina tradițională, diferite specii de spânz au fost utilizate pentru numeroase afecțiuni. Din perspectiva farmacistului însă, întrebarea nu este doar „La ce se folosea?”, ci mai ales: Ce substanțe conține? Cum acționează asupra organismului? Există dovezi pentru beneficiile atribuite plantei și cât de sigură este utilizarea ei?
Spânzul aparține familiei Ranunculaceae și cuprinde mai multe specii răspândite în Europa și în anumite regiuni ale Asiei. Pentru noi prezintă un interes aparte Helleborus purpurascens, specie întâlnită și în România și cunoscută în practicile tradiționale. Dar faptul că o plantă a fost utilizată de generații nu reprezintă automat o dovadă a eficacității și siguranței sale. Tradiția ne spune ce au făcut oamenii cu planta. Farmacologia încearcă să ne spună ce face planta organismului.
Din punct de vedere fitochimic, spânzul este o plantă complexă. În diferite specii de Helleborus au fost identificați numeroși compuși biologic activi: glicozide și alți compuși steroidici, saponine, flavonoide și compuși fenolici. Printre substanțele studiate se află și hellebrina, un compus din categoria glicozidelor cardiotonice.
Tocmai aici apare problema toxicității. Unele glicozide cardiotonice pot influența mecanisme celulare esențiale, inclusiv activitatea Na⁺/K⁺-ATPazei, cu efecte importante asupra inimii. În cazul intoxicației pot apărea greață, vărsături, tulburări digestive, slăbiciune, scăderea tensiunii arteriale și modificări ale ritmului cardiac. Literatura medicală descrie inclusiv cazuri de intoxicație accidentală cu specii de Helleborus, însoțite de aritmii cardiace severe.
De aici rezultă o lecție importantă pentru orice pacient: „natural” nu înseamnă automat „sigur”. Natura ne-a oferit numeroase substanțe din care au fost dezvoltate medicamente valoroase, dar tot în natură întâlnim și toxine extrem de puternice.
De ce a fost folosit spânzul în medicina tradițională?
Tocmai pentru că planta are o activitate biologică reală. O plantă toxică nu este neapărat lipsită de proprietăți farmacologice. Uneori toxicitatea este chiar expresia unei activități biologice intense.
În medicina populară europeană, spânzul a avut diferite întrebuințări, iar în spațiul românesc sunt cunoscute și utilizări veterinare tradiționale ale Helleborus purpurascens. Cercetările moderne au investigat efectele imunomodulatoare, antiinflamatoare, analgezice, antimicrobiene și citotoxice ale unor extracte sau compuși izolați din diferite specii de Helleborus.
Aceste rezultate sunt interesante pentru cercetarea farmacologică, dar trebuie făcută o distincție esențială: un efect observat în laborator nu înseamnă automat că planta reprezintă un tratament eficient și sigur pentru om. Pentru a ajunge la un medicament sunt necesare cercetări toxicologice, stabilirea dozelor, studii preclinice și, în final, studii clinice corespunzătoare.
Spânzul și cercetarea în cancer
Anumiți compuși izolați din specii de Helleborus au prezentat efecte citotoxice asupra unor linii de celule tumorale în condiții de laborator. Este o direcție interesantă de cercetare, dar trebuie interpretată corect.
Nu există aici o justificare pentru utilizarea empirică a spânzului în tratamentul cancerului. A distruge anumite celule tumorale într-un experiment de laborator este cu totul diferit de a demonstra că o plantă sau o substanță este eficientă și sigură ca medicament administrat pacientului.
Poate fi folosit spânzul acasă?
Din perspectiva farmacistului, răspunsul trebuie să fie clar: spânzul nu este o plantă potrivită pentru automedicație. Prepararea empirică sub formă de ceai, tinctură, macerat sau alte produse nu permite controlul riguros al cantității de principii active administrate. Concentrația acestora poate varia în funcție de specie, partea plantei, perioada recoltării și modul de preparare.
În cazul unei plante cu potențial cardiotoxic, această incertitudine poate deveni periculoasă. Dacă apare o ingestie accidentală sau simptome după utilizarea plantei, este necesară solicitarea rapidă a asistenței medicale.
Plantă medicinală sau otravă?
Poate că aceasta este întrebarea greșită. O plantă poate fi în același timp farmacologic activă și toxică. Ceea ce transformă o substanță activă într-un medicament nu este simplul fapt că provine din natură, ci cunoașterea precisă a compoziției, dozei, efectelor, indicațiilor, contraindicațiilor și riscurilor sale.
Spânzul merită cercetat tocmai datorită substanțelor biologic active pe care le conține. Dar aceeași activitate farmacologică impune prudență și exclude utilizarea sa empirică.
Între leac și otravă nu există întotdeauna o graniță botanică. Există, înainte de toate, o graniță farmacologică: doza, concentrația, modul de administrare și particularitățile pacientului pot face diferența.
Farmacist Gheorghiță Țibuleac
Farmacia SALINFITOFARM
Ocna Șugatag
