
CINCI TURURI DE SCRUTIN. 44.980 de mandate de politicieni scoase la concurs
Nimic nu este oficial, însă cel mai probabil calendar al alegerilor de anul acesta, din România, are în vedere următoarele date:
Alegeri europarlamentare – 9 iunie; România are alocate 33 de fotolii de eurodeputați. Va fi primul test electoral. Analiștii apreciază un scor mare obținut de extremiști, deoarece aceștia au început demult campania pe rețelele de socializare. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că își va depune demisia, în cazul în care partidul pe care îl conduce nu se situează pe primul loc.
Alegeri locale – 29 septembrie; Competiția are în vedere 3.180 de mandate de primari, 40.000 de mandate de consilieri locali, 41 de președinți de consilii județene și 1.300 de consilieri județeni. Cum primarii sunt aleși într-un singur tur de scrutin, constituie un avantaj pentru edilii în funcție (dar nu unul decisiv). Social democrații și liberalii au, împreună, peste 2.500 de primari. În urmă cu patru ani, claslamentul la locale arăta astfel: 1. PNL, 2. PSD, 3. USR-PLUS, 4. PMP, 5. UDMR, 6. Pro România, 7. ALDE. După cum se poate constata, AUR nu figura în acest clasament.
Alegeri parlamentare – 24 noiembrie; Bătălia se dă pentru 330 de mandate de deputați, respectiv 136 de mandate de senatori. Partidele parlamentare sunt, în prezent: PSD, PNL, USR, AUR și UDMR. Puțin probabil să asistăm la trecerea pragului electoral de către alte formațiunji politice. Și totuși: SOS România se apropie, în sondaje, de 5%. PMP și Forța Dreptei au făcut o alianță electorală cu USR și ar putea accede în Parlament în acest fel.
Alegeri prezidențiale – primul tur: 24 noiembrie; turul doi: 8 decembrie; „Anul electoral 2024 ne va pune în fața unor opțiuni care vor marca destinul țării noastre”, a declarat președintele Klaus Johannis.
Dorin ȘTEF
(Foto: Arhiva Glasul)








