CJ MARAMUREȘ ia în calcul accesarea unui credit de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei

Zillele trecute, conducerea Consiliului Județean Maramureș s-a întâlnit cu reprezentați ai Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), pentru a analiza oportunitatea finanțării unor lucrări de interes județean din domeniul educației, a sănătății și infrastructurii. Gabriel Zetea, președintele CJ Maramureș a declarat:

“Anul trecut, vistieria Consiliului Județean Maramureș a fost risipită fără grijă pentru ziua de mâine. Astăzi, noi suntem puși în fața unei realități dure: vrem să continuăm marile proiecte ale județului, vrem să oferim comunităților drumuri mai bune, spitale mai sigure, școli mai accesibile și patrimoniu salvat — dar pentru toate acestea avem nevoie de parteneri financiari serioși.

De aceea, Consiliul Județean Maramureș a făcut primii pași importanți pentru a asigura sprijinul necesar: am început colaborarea cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), una dintre cele mai respectate instituții financiare internaționale în domeniul dezvoltării sociale.

Zilele trecute a avut loc prima întâlnire de evaluare tehnică și financiară a instituției noastre, pas esențial pentru accesarea unui credit responsabil, destinat finalizării proiectelor de impact pentru județ.

Prioritățile noastre sunt clare:

– sănătate mai bună pentru maramureșeni,

– educație pentru copiii și tinerii din categoriile vulnerabile,

– drumuri moderne care să lege comunitățile între ele,

– salvarea clădirilor de patrimoniu, adevărate comori ale identității noastre.

Vom continua să muncim serios, să negociem atent și să găsim soluțiile cele mai bune. Maramureșul merită nu doar promisiuni, ci investiții reale și viitor construit cu respect și responsabilitate!”

 

GlasulMM
GlasulMM