CLIMA 2026 (I). Gabriel Zetea, președintele CJ Maramureș: “Ce lume le lăsăm copiilor noștri?” 

Recunosc că atunci când sunt întrebat despre schimbările climatice primul meu gând nu merge la statistici, grafice sau la marile dispute pe această temă, ci la copiii mei și la lumea în care vor trăi ei peste 20, 30 sau 40 de ani. Poate pentru că, odată ce devii părinte, începi să privești altfel timpul. Nu te mai gândești doar la ceea ce se întâmplă astăzi sau la ceea ce vei face anul viitor, ci începi, inevitabil, să te întrebi ce rămâne după tine.

Nu sunt specialist în climatologie și nici nu vreau să mă prezint ca unul. Cred însă în știință și cred că ar fi o greșeală să ignorăm ceea ce specialiștii ne spun de ani de zile despre influența activității umane asupra climei. În același timp, cred că trebuie să putem discuta despre această problemă fără exagerări, fără panică și, mai ales, fără să o transformăm într-o nouă confruntare în care fiecare trebuie să aleagă o tabără.

Schimbările există și, dincolo de studiile științifice, începem să le simțim și noi. Verile sunt tot mai greu de suportat, perioadele fără precipitații sunt uneori foarte lungi, iar apoi avem ploi puternice într-un timp foarte scurt, furtuni și alte fenomene care pun presiune pe comunități și pe infrastructură. Nu orice zi caniculară este dovada încălzirii globale și nu orice furtună trebuie transformată într-o profeție despre sfârșitul lumii, dar nici nu cred că mai putem spune cu seriozitate că nu avem o problemă de care trebuie să ne ocupăm.

Pentru mine, întrebarea importantă este mai degrabă cum o facem. Aici cred că avem nevoie de mult mai mult echilibru decât am văzut uneori în dezbaterea publică. Protejarea mediului nu poate fi făcută împotriva oamenilor și nici nu putem pune întreaga factură a tranziției pe umerii familiilor. Este foarte ușor să îi explici unui om ce ar trebui să facă pentru planetă, dar lucrurile se văd diferit atunci când omul respectiv trebuie să aleagă între o investiție „verde” pe care nu și-o permite și cheltuielile familiei sale.

Dacă vrem ca oamenii să fie parte din această schimbare, trebuie să le oferim alternative mai bune, nu doar interdicții și costuri suplimentare. De exemplu, nu poți să îi reproșezi cuiva că folosește mașina dacă nu are o alternativă decentă de transport public. Nu poți să îi ceri unei familii să consume mai puțină energie fără să îi oferi posibilitatea reală de a-și izola locuința sau de a investi într-un sistem mai eficient. La fel cum nu poți cere unei economii să se transforme de pe o zi pe alta fără tehnologie, investiții și fără să te gândești ce se întâmplă cu locurile de muncă.

De aceea eu nu cred că trebuie să alegem între dezvoltare și protejarea mediului. Dimpotrivă, cred că adevărata provocare este să reușim să le facem împreună. O clădire eficientizată energetic consumă mai puțin și poluează mai puțin, dar înseamnă și facturi mai mici. Energia produsă din surse regenerabile, acolo unde investiția este eficientă, înseamnă mai puține emisii, dar poate însemna și costuri mai mici. Un transport public bun scoate mașini din trafic, dar îi oferă în primul rând omului o alternativă. O industrie care investește în tehnologii moderne poate consuma mai puține resurse și, în același timp, poate rămâne competitivă și poate crea locuri de muncă.

Cred că în Maramureș avem motive suplimentare să privim cu seriozitate această discuție, pentru că aici natura nu este doar ceva frumos pe care îl punem într-o fotografie de promovare. Pădurea, apa, muntele, fânețele, satele și felul în care omul a trăit împreună cu toate acestea fac parte din identitatea Maramureșului. Oamenii vin aici tocmai pentru acest echilibru pe care încă îl avem, iar dacă nu avem grijă de el pierderea nu va fi numai una de mediu, ci și economică, turistică și, până la urmă, una care ține de ceea ce suntem noi ca loc.

Și aici ajung la partea care mă interesează cel mai mult ca om de administrație: lucrurile concrete pe care le putem face. Cred în împăduriri, dar nu în plantări făcute pentru o fotografie și uitate după o săptămână, ci în proiecte serioase, urmărite în timp. Cred în protejarea pădurilor pe care deja le avem, în investiții în rețelele de apă și canalizare, în eficientizarea energetică a școlilor, spitalelor și celorlalte clădiri publice, în producerea de energie regenerabilă acolo unde are sens, în iluminat public eficient și într-un management al deșeurilor care să funcționeze cu adevărat. Poate că acestea nu sunt lucrurile spectaculoase despre care să vorbești la o conferință despre salvarea planetei, dar eu cred mai mult în o mie de proiecte concrete făcute bine decât într-o mie de discursuri frumoase despre mediu.

Mai este însă o parte a discuției despre care cred că vorbim prea puțin în România: adaptarea. Chiar dacă de mâine întreaga lume ar lua cele mai bune decizii posibile, schimbările care s-au produs deja nu dispar. Trebuie să ne pregătim comunitățile pentru perioade mai lungi de secetă, pentru ploi foarte intense, pentru inundații, caniculă și pentru presiunea tot mai mare asupra resurselor de apă. Pentru o administrație, asta înseamnă lucruri foarte concrete: cum construim un pod, cum dimensionăm un podeț, cum gestionăm cursurile de apă, cum protejăm o localitate de inundații, cât spațiu verde avem într-un oraș și cum ne asigurăm că există apă atunci când avem nevoie de ea. Nu sunt subiecte spectaculoase, dar diferența dintre prevenție și intervenția după un dezastru se măsoară uneori în vieți omenești.

Dacă ar fi totuși să aleg o imagine care spune cel mai bine cum văd eu această problemă, ar fi aceea a unui om care plantează un copac despre care știe că probabil nu el se va bucura cel mai mult. Îl plantează, îl îngrijește, iar peste zeci de ani la umbra lui vor sta poate copiii sau nepoții lui. Mi se pare că aici este, de fapt, toată ideea responsabilității dintre generații: să fii dispus să faci astăzi ceva bun chiar dacă beneficiul cel mai mare îl va avea cineva care vine după tine.

Așa privesc și eu lucrurile când mă gândesc la copiii mei. Nu îmi doresc pentru ei o lume mai săracă în numele protejării mediului și nu cred că soluția este să ne întoarcem în trecut. Îmi doresc exact contrariul: să trăiască într-o lume mai prosperă, cu tehnologie mai bună, cu industrie modernă, cu locuri de muncă bine plătite și cu un nivel de trai mai bun decât avem noi astăzi. Dar îmi doresc ca toate acestea să fie posibile fără să consumăm și să distrugem ca și cum după generația noastră nu ar mai veni nimeni.

Noi, până la urmă, nu suntem proprietarii definitivi ai Maramureșului. L-am primit într-o anumită formă de la cei dinaintea noastră, îl schimbăm inevitabil prin tot ceea ce construim și facem astăzi, iar într-o zi îl vom lăsa celor care vin după noi. Mi-ar plăcea ca atunci când copiii noștri vor ajunge la vârsta pe care o avem noi acum să poată spune că le-am lăsat un județ mai dezvoltat, dar nu mai sărac în păduri, un loc cu mai multe oportunități, dar nu cu mai puțină apă curată, o economie mai puternică, dar nu construită cu prețul distrugerii lucrurilor care fac Maramureșul atât de special.

Nu știu cum va arăta lumea lor și cred că ar fi lipsit de modestie să pretindem că putem controla tot ceea ce se va întâmpla în următoarele decenii. Putem însă controla o parte dintre deciziile pe care le luăm astăzi. Iar dacă știm că putem construi mai eficient, putem risipi mai puțin, putem proteja mai bine apa și pădurea și putem pregăti comunitățile pentru schimbările care deja se văd, atunci cred că avem obligația să încercăm.

Pentru mine, până la urmă, discuția despre schimbările climatice se reduce la ceva foarte simplu și foarte personal: nu vreau să le lăsăm copiilor noștri doar fotografii cu lumea frumoasă pe care am avut-o noi. Vreau să le lăsăm lumea însăși, cu șansa de a trăi în ea cel puțin la fel de bine cum am trăit noi și, dacă ne facem treaba cum trebuie, chiar mai bine.

GABRIEL ZETEA,

președintele Consiliului Județean Maramureș

Nota redacției:

Cotidianul „Glasul Maramureșului” a inițiat o campanie de presă centrată pe una dintre cele mai mari provocări ale societății contemporane: încălzirea globală și efectul de seră generat de activitatea umană. În cadrul acestui demers, redacția lansează o invitație deschisă către cititori, specialiști și membrii comunității locale de a se implica activ prin opinii personale, abordări creative și soluții concrete pentru protejarea mediului. Pentru detalii suplimentare și trimiterea textelor, cei interesați sunt invitați să contacteze redacția cotidianului „Glasul Maramureșului” (email: info@glasumm.ro).

Deschidem această campanie cu opinia președintelui Consiliului Județean Maramureș, considerând că este o voce avizată dar, mai mult decât atât, este un factor de decizie. Viziunea lui poate cântări greu, la nivel macro, despre modul în care vom construi ziua de mâine. La nivel individual, depinde de fiecare dintre noi.