COD PORTOCALIU. Se anunță vijelii și vânt de 80 km/h, în Maramureș

Un cod portocaliu va intra în această seară în vigoare, care vizează și județul nostru. Astfel, în intervalul 23 iunie, ora 20 – 24 iunie, ora 04, vor avea loc intensificări ale vântului cu rafale de 80-100 km pe oră și vijelii


De asemenea, în perioada 23 iunie, ora 19 – 24 iunie, ora 10 este valabil un cod galben. În acest interval, în vestul, nord-vestul și local în centrul țării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55…75 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA