
CONTRAATAC. Simona Halep a făcut apel la TAS
La mai bine de o lună după suspendarea primită în cazul de dopaj în care este implicată, Simona Halep a făcut în mod oficial apel la TAS în speranța că va primi un verdict favorabil și se va putea întoarce pe teren mai devreme de 6 octombrie 2026. Anunțul a fost făcut de americanii de la The Athletic.
”Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS-CAS) a înregistrat apelul depus de jucătoarea română de tenis Simona Halep împotriva deciziei luate de tribunalul Agenţiei Internaţionale pentru Integritatea Tenisului (ITIA) pe 22 septembrie, în care a fost găsită vinovată de încălcarea unor reguli antidoping şi sancţionată cu o perioadă de ineligibilitate de patru ani, începând cu 7 octombrie 2022 şi cu descalificarea rezultatelor obţinute în perioada 29 august 2022 – 7 octombrie 2022, inclusiv retragerea oricăror medalii, titluri, puncte şi premii în bani”, se arată în comunicatul TAS, citat de Eurosport.
Potrivit tribunalului de la Lausanne, Halep cere ca decizia ITIA să fie anulată şi sancţiunea sa ”să fie redusă”.
Mihai ROMAN