COSTEL PÎRVĂNOIU, candidatul AUR la funcția de PRIMAR al municipiului Baia Mare, la evenimentul de lansare a volumului ”Neprețuite”, scris de Olimpia Ghețe

Vineri, în Salonul Artelor de la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, a avut loc lansarea volumului de poezii „Neprețuite”, scris de Olimpia Ghețe și publicat de Editura ”Galaxia Gutenberg” Târgu Lăpuș. La eveniment au participat: iubitori de literatură, personalități locale, susținători ai culturii.

Printre cei prezenți s-au numărat și figuri politice din cadrul Partidului AUR: Costel Pîrvănoiu, candidatul partidului la funcția de primar al municipiului Baia Mare, Darius Pop, candidatul la președinția Consiliului Județean Maramureș, și Adrian Crăciun, candidat la Consiliul Local Baia Mare. Aceștia și-au arătat, astfel, sprijinul față de activitatea culturală din oraș.

Costel Pîrvănoiu, candidatul AUR la funcția de primar al municipiului Baia Mare, a punctat: „Baia Mare merită mai multe astfel de evenimente culturale. Trebuie să încurajăm scriitorii, să susținem inițiativele care îmbogățesc viața culturală a orașului nostru. Cultura este fundamentul identității noastre și trebuie să o promovăm cu mândrie. În programul nostru de guvernare pentru 2024-2028, cultura are un loc prioritar. Respectul pentru cei care aduc cultura în inimile băimărenilor trebuie să fie la cote maxime, iar AUR se va preocupa ca, în următorii patru ani, această afirmație să fie respectată cu adevărat”.

Lansarea s-a încheiat cu o sesiune de autografe și discuții libere, iar participanții au avut ocazia să interacționeze direct cu autoarea.

Comandat de AUR Maramureș, cod mandatar financiar: 21240330

GlasulMM
GlasulMM