COSTEL PÎRVĂNOIU: “Să nu ne fie rușine să fim oameni cu bun simț. Nu costă nimic, dar înseamnă totul”

Exilat de familia de Medici, în 1512, la Florența, Niccolo Machiavelli (1469-1527), diplomat, funcţionar public, filozof, om politic şi scriitor, și-a scris în tihnă, la Florența, lucrarea Principele, despre care se spune că este “un adevărat manual de păstrare a puterii politice cu orice preţ, care recomandă trădarea, ipocrizia, viclenia și cruzimea”.

Se pare că sintagma scopul scuză mijloacele i se atribuie lui Machiavelli în mod nemeritat. Sunt însă alte îndemnuri pe care politicienii de toate vârstele și de toate culorile, de pe mapamond, le preiau cu mare drag și se înfruptă din învățătura filosofului italian așa cum s-ar înfrupta dintr-o piersică coaptă și parfumată:

– „Nu încerca niciodată să câştigi prin forţă ceea ce poate fi câştigat prin înşelăciune”;

– „Toţi te văd aşa cum te înfăţisezi lor, puţini cunosc adevărata ta natură”;
– „Oamenii trebuie fie mângâiaţi, fie zdrobiţi. Dacă le faci un rău minor, se vor putea răzbuna; dacă îi nenoroceşti, nu mai pot face nimic”;
– „Cel care caută să înşele va găsi mereu pe cineva care se va lăsa înşelat”;
– „Un leu nu se poate feri de capcane, iar o vulpe nu se poate apăra de lupi. Aşadar, trebuie să înveţi să fii o vulpe pentru a recunoaşte capcanele şi un leu, pentru a înfricoşa lupii”;

– „Din moment ce dragostea şi frica nu pot coexista, dacă trebuie deci să alegem între ele, este mai sigur să alegi să fii temut, decât să fii iubit”;

Vă sună cunoscut? Sunt maniere pe care le recunoaștem în tipologia politicianului român? Cu siguranță.
Și totuși, vin și întreb: cum ar arăta politica danubiano-pontică dacă am arunca la gunoi preceptele machiavelice? Adică, dacă am ridica la nivel de lege bunul simț în politica românească? La prima vedere ele par incompatibile, la fel cum ai vrea să amesteci apa și undelemnul. Însă adevărata reformă a acestui domeniu (totuși, vital, într-o societate democratică) ar fi tocmai asanarea morală a vieții politice, pe care actorii și instituțiile pe care le populează (formațiunile politice) ar trebui să și-o asume.

Mulți vor spune că suntem naivi când pretindem acest lucru, deoarece cu bunul simț te naști. Îl ai sau nu-l ai. Nu îl poți deprinde pe parcursul vieții. Dar nu știm cum se face că tocmai cei care nu-l au, se îngrămădesc la porțile ispititoare ale politicii.

Consilierul municipal băimărean Costel Pîrvănoiu încă mai crede că se pot schimba lucrurile în această privință și afirmă că bunul simț este temelia unei societăți sănătoase: “Trăim vremuri în care valorile se răstoarnă ușor, iar bunul simț este adesea privit ca o slăbiciune. Dar adevărul e simplu: fără el, nu există respect, echilibru sau demnitate. Să nu ne fie rușine să fim oameni cu bun simț. Nu costă nimic, dar înseamnă totul. Este semnul celor educați, al celor care știu să asculte, să ajute, să respecte. Să ne aducem aminte că marile schimbări încep cu gesturile mici și cu oamenii care aleg să rămână demni”.

Poate că încă nu e totul pierdut. Poate că mai există o speranță. Dacă ar fi mai mulți politicieni care ar gândi la fel, societatea românească încă mai are o șansă.