CRISTIAN NICULESCU ȚÂGÂRLAȘ, la prima ședință a Comisiei parlamentare „România fără violență”

Senatorul liberal Cristian Niculescu Țâgârlaș a paticipat la prima ședință a Comisiei speciale parlamentare „România fără violență”, un proiect al Alinei Gorghiu.

Datele oficiale sunt alarmante și indică faptul că, în România, peste 61.000 de cazuri de violență domestică au fost înregistrate în primele șase luni ale acestui an, iar încălcarea ordinelor de protecție a crescut cu peste 110% în ultimii patru ani.

“Comisia, prezidată de colega mea, doamna deputat Alina Gorghiu, are un mandat complex care presupune analiza legislației naționale, europene și internaționale, îmbunătățirea și completarea cadrului normativ și consultarea directă a victimelor, specialiștilor și organizațiilor neguvernamentale.

Este o inițiativă parlamentară care contribuie la conturarea unor soluții legislative care să pună în siguranță victimele violențelor domestice, dar și să contribuie la prevenirea acestui tip de fapte, tocmai de aceea voi continua să susțin acest proiect alături de toți membrii comisiei special”, a declarat Cristian Niculescu Țâgârlaș.

GlasulMM
GlasulMM