CRONICILE LUI COSTE. Gâlceava din cetate

În cetatea noastră, unde odinioară domnea măcar iluzia unei ordini, s-a instalat o nouă formă de guvernare: gâlceava perpetuă. Nu se mai construiește, nu se mai cârmuiește – se comentează, se înțeapă, se răspunde cu subînțeles. Zidurile nu mai apără cetatea, ci doar amplifică ecoul orgoliilor.

Fostul lider, detronat dar nicidecum împăcat cu ideea, s-a transformat într-un fel de oracol resentimentar. Vorbește des, apăsat, cu aerul celui care „ar fi știut mai bine”, dacă nu i s-ar fi smuls sceptrul din mână. Critica lui e mereu „pentru binele cetății”, dar întotdeauna începe și se termină cu propria persoană. Din când în când, săgețile sale ocolesc elegant ținta principală și mai ating, „din greșeală”, câte un alt dregător – toți, desigur, mai mici, mai slabi, mai vinovați.

Actualul lider, în schimb, este produsul perfect al acestei moșteniri: crescut, promovat și împins în față de fostul, dar devenit între timp imun la orice datorie de recunoștință. Dacă odinioară asculta, acum nici nu mai mimează. Neobediența sa nu e doar independență, ci spectacol – un fel de declarație publică: „am ajuns aici cu ajutor, dar rămân doar prin voința mea”. Iar această emancipare zgomotoasă nu face decât să-i apese și mai tare pe nervi celui care încă se consideră arhitectul ascensiunii sale.

Schimbul de replici dintre cei doi nu luminează cetatea, ci o afumă. Fostul acuză derapaje pe care le-a practicat cu metodă, actualul denunță influențe pe care le-a acceptat cu entuziasm. Fiecare se prezintă drept corectorul celuilalt, de parcă ipocrizia ar fi devenit între timp o virtute civică. Adevărul? O piesă de recuzită, scoasă pe scenă doar când servește momentului.

În jurul lor, ceilalți decidenți gravitează ca niște sateliți oportuniști, ajustându-și orbita după cine pare să aibă mai multă putere în ziua respectivă. Declarațiile lor sunt atât de atent ambigue, încât pot fi citite în orice cheie – un talent rar, dar extrem de util într-o cetate unde convingerile ferme sunt mai periculoase decât tăcerea.

Și, în tot acest spectacol, cetățenii? Ei joacă rolul etern al figurantului fără replică. Privesc cum liderii lor se ceartă pe principii pe care nu le respectă și pe valori pe care nu le-au avut niciodată. Problemele reale sunt împinse la margine, în timp ce scena centrală este ocupată de dueluri verbale și reglări de conturi.

Gâlceava din cetate nu este despre cine are dreptate, ci despre cine are ultimul cuvânt. Iar între acest fost care nu pleacă și acest actual care nu recunoaște nimic, cetatea rămâne suspendată într-o comedie amară, în care toți pretind că servesc binele comun, dar fiecare își apără, cu o sinceritate remarcabil de selectivă, propriul interes.

Dacă există o lecție în acest spectacol, ea nu ține de politică, ci de teatru: distribuția se schimbă, dar piesa rămâne aceeași.

Dorin Ioan COSTE – de Ciolt