CUPA ROMÂNIEI la tir talere, în acest weekend, la Tăuții de Sus

În acest sfârșit de săptămână, poligonul din Tăuții de Sus (Maramureș) găzduiește Cupa României la tir talere, una dintre cele mai importante competiții naționale dedicate pasionaților acestui sport. Evenimentul se desfășoară sâmbătă și duminică, între orele 9:00 și 14:00, iar publicul este invitat să participe și să susțină sportivii aflați în concurs.

Băimărenii înscriși în competiție vor avea ocazia să își demonstreze măiestria și precizia, iar comunitatea locală le ține pumnii pentru un rezultat cât mai bun.

Organizatorii promit un spectacol sportiv de calitate, cu multă adrenalină și fair-play.

Vom reveni cu informații și rezultate imediat după încheierea concursului. (Informații furnizate de Arpi Ciorba)

GlasulMM
GlasulMM