
DĂNEȘTI. Tabără de vară pentru copiii cu vârste între 8 și 16 ani
Centrul ASCO anunță distracție și în 2024 prin organizarea unei tabere de vară la Dănești. ”Experiențele frumoase sunt cele care creionează dezvoltarea armonioasă a fiecărui individ. Îți dorești să oferi copilului tău momente și informații care îl vor ajuta în viața de zi cu zi? Vrei să petreacă timp socializând și învățând alături de alții copii despre cultură, emoții, sport și dezvoltare personală? Echipa noastră a oferit aceste experiențe în anii anteriori celor peste 250 de copii participanți. În echipă avem cadre didactice cu experiență, psihologi, psihoterapeuți, pictori și peste 20 de voluntari dedicați participanților”, informează organizatorii.
Centrul ASCO asigură: transport, masă caldă, gustări, ateliere de pictură, desen, creație, sport, dezvoltare personală, teatru, drumeții și alte surprize. Programul 2024 va cuprinde săptămânile din perioada 8-26 iulie, în Dănești, de luni până vineri, între orele 8 și 16. Locurile sunt limitate, iar tabăra este pentru copiii cu vârste între 8 și 16 ani. Pentru înscriere: mesaj pe WhatsApp la 0756/155.310. Rezervarea se face până în data de 21 iunie.
Maria STOICA