DEPUTATUL GABRIEL ZETEA: “Nicio pensie nu va scădea în urma recalculării”

Deputatul Gabriel Zetea, președintele PSD Maramureș, s-a întâlnit, de curând, cu reprezentanții Uniunii Pensionarilor din România, cu care a purtat discuții pe tema noii legi a pensiilor.

Gabriel Zetea: “Am  prezentat, încă o dată, măsurile pe care Guvernul le-a anunțat de la 1 ianuarie 2024 și care prevăd, pe lângă indexarea de 13,8% și recalcularea pensiilor începând cu 1 septembrie, estimându-se faptul că vor crește peste 3 milioane de pensii. Vom reuși, astfel, să eliminăm inechitățile dintre pensionarii care s-au pensionat în baza unor legi diferite. Pensionarii cu perioade mai lungi de contributivitate vor avea creșteri mai mari la recalculare, iar salariații care muncesc și contribuie peste 25 de ani primesc puncte suplimentare pentru stabilitate. Totodată, vor fi luate în calcul veniturile salariale suplimentare (prime, premii, acord global, al 13-lea salariu etc.) pentru care s-au plătit contribuții la sistemul de pensii, în timp ce persoanele care au contribuit 40 de ani la sistemul public de pensii pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Am insistat pe faptul că nicio pensie nu va scădea în urma recalculării, aplicându-se principiul pensiei cele mai avantajoase”.

GlasulMM
GlasulMM