DIN CAUZA VREMII. Trei grăniceri ucraineni, rătăciţi în zona Maramureșului

Mai mulți cetățeni din Ucraina au fost identificaţi în Maramureș, după ce au trecut ilegal graniţa în ţara noastră. Printre ei au fost și 3 grăniceri, rătăciţi din cauza vremii.


„Azi, în jurul orei 11.15, în raza de competență a Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus, lucătorii noștri au depistat 3 bărbați, cetățeni ucraineni, care au trecut ilegal din Ucraina în România, în zona Vaserului.


Pe timpul cercetărilor la fața locului, polițiștii de frontieră români au identificat în apropierea frontierei de stat, un echipaj al autorităților ucrainene format din trei grăniceri ucraineni, care s-a rătăcit pe partea românească din cauza vremii nefavorabile.


Cei trei cetățeni ucraineni au solicitat o formă de protecție statului român și urmează să se desfășoare procedurile specifice în astfel de situații. Echipajul ucrainean, conform prevederilor legale și acordului bilateral între cele două state, s-a întros pe partea ucraineană”, arată oficialii ITFP Sighetu Marmației.

Ana-Maria Hojda

GlasulMM
GlasulMM