DOCUMENTARUL RECORDER FACE VALURI (II) Capturarea justiției afectează mediul de afaceri și încrederea investitorilor 

Ciprian Borșean este antreprenor, fondator Harpoon, curator TEDxBaiaMare. Referitor la documentarul Recorder a declarat: “Am urmărit documentarul „Justiție Capturată” realizat de jurnalistii de la Recorder  și trebuie să o spun clar: nu mai vorbim doar despre indignare. Ceea ce vedem acolo reprezintă o amenințare directă la funcționarea statului român, la democrație.

Nu este doar o situație „revoltătoare”. Este o situație periculoasă și extrem de gravă.

Ceea ce vedem în documentar, modul în care se prescriu dosare de înaltă corupție, schimbări de completuri în ultimul moment, amânări fără sens, portițe procedurale folosite ca armă, arată un sistem care nu funcționează în interesul oamenilor, ci în interesul celor care știu să-l ocolească.

Este revoltător să vezi cum munca procurorilor, ani de investigații, resurse publice și speranțele unei societăți întregi se pot evapora doar pentru că cineva știe cum să tragă de timp. Cum putem vorbi despre stat de drept, despre încredere și despre modernizarea României, când chiar cei care au obligația să aplice legea o transformă într-un teren de joc pentru privilegiați?

Capturarea justiției nu este o temă abstractă. Ne afectează direct: Afectează mediul de afaceri, care are nevoie de predictibilitate; Afectează încrederea investitorilor, care se uită la stabilitatea juridică; Afectează moralul unei țări întregi, care vede că „unii” scapă, iar „ceilalți” răspund pentru orice greșeală. Și poate cel mai grav: ne afectează speranța că România poate fi altfel. Nu este normal. Nu este acceptabil. Și nu este ceva peste care putem trece în tăcere.

Justiția trebuie să fie independentă, transparentă și funcțională. Fără privilegii, fără complicități, fără mecanisme obscure care golesc legea de sens.

Dacă vrem o țară în care oamenii să creadă din nou în merit, în muncă și în corectitudine, atunci capturarea justiției trebuie să înceteze. Iar cei care au puterea să repare sistemul trebuie să o facă acum, nu după următorul scandal, nu după următorul documentar. “

GlasulMM
GlasulMM