DOLIU. Actrița Natașa Raab, s-a stins. Era cunoscută pentru replica din reclame: „prea bun, prea ca la țară”

Doliu în lumea cinematografiei, după vestea că actrița Natașa Raab s-a stins la vârsta de 70 de ani. Aceasta era cunoscută în special din reclame, unde juca rolul bunicii care avea replica „prea bun, prea ca la țară”.

”UNITER îşi exprimă tristeţea la aflarea veştii că îndrăgita actriţă de teatru şi film, Natașa Raab ne-a părăsit.

După absolvirea facultății a devenit actriță la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, dar a colaborat și cu Teatrul Odeon și Teatrul Național Cluj. În 1991, la Gala UNITER, a fost distinsă cu premiul criticii pentru rolul Elena Andreevna din spectacolul „Unchiul Vanea”, regia Mircea Cornișteanu, producție a Teatrului Național „Marin Sorescu” Craiova.
În 2011 a fost nominalizată la Premiile Gopo pentru rolul din filmul „Din dragoste cu cele mai bune intenții”.
O actriţă cu un farmec aparte, o prezență încântătoare, un om jovial și expansiv, cu o energie debordantă.
Ne vor lipsi buna dispoziție și voioșia pe care o imprima când venea în vizită la UNITER, ca un taifun, între două filmări…
Pentru cei care doresc să își ia rămas bun, ceremonia de înmormântare va avea loc miercuri, 25 octombrie, la Cimitirul Ungureni din Craiova”, este mesajul transmis de oficialii UNITER.
Ana-Maria HOJDA
GlasulMM
GlasulMM